Pădurarul mă priveşte niţel, ca şi cum mi-ar ghici, ca şi cum mi-ar auzi, ca şi cum mi-ar citi gândurile cuvintelor/cuvintele gândurilor din viitor. Parc-ar vrea şi el să stea-n încă nescrisele-mi caligrafii autumnale. Parcă vrea să-mi spună să continui. Şi, ca să mă năucească într-adevăr, chiar mă roagă: "Ionică, nu te opri-n timpul poeziei! mergi până la capătul ei! şi ai să vezi ce minunată-i întoarcerea! sunt frumoase, sunt simple şi frumoase gândurile tal ...
"Eu...nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate suport ...
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
Doamnă, fie-ţi bună dimineaţa toată...!Ceastă dimineaţă, ca un fel de ler,bate la fereastră, pune la muşcatădouă vorbe calde: VEȘNIC, EFEMER!Nimeni nu pricepe că pot sta alăturiceste două vorbe, n-are când şi cum -când le iei în casă, le înşiri, le măturişi le-arunci la foamea Domnului Postum,nimenea nu crede când aceste douălaolaltă-s, toate-s, şi în cald, şi-n frig...![luna-i tot (de)plină când (s)-arată no ...
Grigore Ionescu, arhitect teoretician și practician apreciat, profesor emerit, s-a născut pe 11 ianuarie 1904, la Florești, Prahova. A urmat cursurile Facultății de Arhitectură din București, apoi ca bursier pe cele ale Școlii Române de la Roma. Activitatea sa de arhitect proiectant se concentrează în perioada 1935-1950, când a lucrat la mai multe dotări publice, în principal în domeniul medical, printre care sanatorii la Bârnova și Toria, Spitalul de Pediatrie "Emilia Irza" din ...
Oameni de seamă. Charles Messier, omul care a cartografiat cosmosul
Miercuri, 26 Iunie 2024 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Astronomul francez Charles Messier s-a născut pe 26 iunie 1730, la Badonviller, într-o familie numeroasă, cu 12 copii. A fost primul om de ştiinţă care a întocmit un catalog astronomic sistematic format din roiuri stelare și 110 nebuloase și care au devenit cunoscute sub numele de obiecte Messier. Catalogul lui Messier a fost realizat pentru a-i ajuta pe observatorii astronomici să facă distincția între obiectele cerești permanente și cele tranzitorii, difuze din punct de vedere ...
Potrivit informării primite de la Universitatea "Dunărea de Jos", miercuri, 26 iunie 2024, începând cu ora 10,00, se va desfăşura, în sala D12 din cadrul Facultăţii de Inginerie, cursul pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale "Transformă pasiunea în afacere!". Evenimentul este organizat de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, responsabilă fiind lector dr. biolog Leontina Grigore-Gurgu, iar invitaţi să conferenţieze ing. Silvia Albu şi dr. ing. Mihail Balab ...
Mii de oameni au chemat Poliția în prima zi de Rusalii
Luni, 24 Iunie 2024 19:07 | Publicat în EVENIMENT
În decurs de 24 de ore, polițiștii din toată țara au intervenit la peste 3.800 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 8.900 de fapte contravenționale. Cuantumul amenzilor aplicate în prima zi de Rusalii a depășit suma de 4.600.000 de lei. Conform datelor oferite de Biroul de Presă al IGPR, minivacanța de Rusalii a românilor nu a fost lipsită de incidente. Mii de oameni au sunat la 112 sesizând diverse încălcări ale legii. ”La data de 23 iunie, polițiștii au ...
Am auzit de mai multe ori, la oameni cu oarecare pretenții, folosirea celor două cuvinte doar în baza asemănării fonetice, însă cu sensuri total diferite față de cele adevărate
Îmi spunea cineva „Nu-l iau cu mine în excursii pe cumnată-meu pentru că nu mă înțeleg deloc cu mucalitu’ ăsta: nu poți scoate o vorbă de la el!”. Am căscat ochii, fiindcă nu înțelegeam ce vrea să zică. Mi-a picat fisa doar după câteva secunde, când am realizat că voia să spună că ...
Cum se fac declaraţii când codul de TVA este anulat
Marți, 25 Iunie 2024 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați reamintește că taxa pe valoarea adăugată (TVA) colectată în perioada în care codul de TVA este anulat se declară prin formularul 311, care se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, potrivit sursei citate. AJFP menționează că, prin OPANAF nr. 779/2024, a fost modificat formularul 311, în sensul introducerii căsuței „Declaraţie rectificativă ca urmare a unei ...
Firmă de ambarcațiuni din Galați, amendată de Garda de Mediu
Luni, 24 Iunie 2024 18:24 | Publicat în Regional
În urma unui control la o unitate din Galați specializată în construcții și reparații de ambarcațiuni sportive și de agrement, comisarii Gărzii de Mediu Galați au depistat mai multe nereguli. Acestea constau în depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase și reciclabile în amestec, în butoaie și recipiente de diferite dimensiuni, lipsa documentelor necesare autorizării activității de construire și reparare a ambarcațiunilor din punct de vedere al protecției medi ...