Cuplurile vegetariene au o viaţă sexuală mai bună

Cuplurile vegetariene au o viaţă sexuală mai bună
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Evitaţi pe cât posibil preparatele din carne şi mâncaţi cât mai multă soia pentru a fi mai fericiţi în dormitor, recomandă specialiştii americani.

"Vegetalele au jucat un rol esenţial în evoluţia primatelor, inclusiv în evoluţia omului, prin modificarea hormonilor, care, la rândul ei, are un impact important asupra reproducerii şi sănătăţii. Aceste legături au fost subapreciate până în prezent", este de părere Michael Wasserman, de la Universitatea California din Berkley. Împreună cu echipa sa, Wasserman a realizat un studiu pe maimuţe Piliocolobus, dintr-un parc naţional din Uganda. În cadrul cercetării, specialiştii au analizat, timp de 11 luni, alimentaţia şi comportamentul maimuţelor. Cercetătorii s-au concentrat mai ales pe luptele dintre ele, pe frecvenţa împerecherilor şi pe timpul petrecut pentru îngrijirea blănii. De asemenea, cercetătorii au prelevat mostre de scaun, pentru a monitoriza modificările nivelurilor hormonale în funcţie de dietă.

Explicaţia fenomenului

Studiul le-a arătat oamenilor de ştiinţă că maimuţele care au mâncat preponderent frunze de "Millettia dura", o plantă înrudită cu soia, s-au împerecheat mai des şi şi-au petrecut mai puţin timp îngrijindu-şi blana. Explicaţia este că planta "Millettia dura", la fel ca soia, conţine nişte substanţe care acţionează în organism la fel ca hormonii sexuali feminini, de aceea se numesc fitoestrogeni. Cercetarea confirmă recomandările PETA (People for the Etical Treatment of Animals - Asociaţia pentru Protecţia Animalelor), potrivit cărora dieta vegetariană îi face pe bărbaţi mai virili şi scade riscul de probleme sexuale.

Colesterolul, inamic şi în dormitor

Potrivit PETA, colesterolul din carne, din ouă şi din produsele lactate nu face altceva decât să blocheze vasele sangvine şi să împiedice fluxul sangvin către toate organele corpului, inclusiv către cele vitale în dormitor. "Când vine vorba de făcut dragoste, carnivorii sunt la fel de apatici ca sângele care se chinuie să se strecoare prin vasele de sânge îngustate, în timp ce vegetarienii au vigoarea pentru a «petrece» toată noaptea", este de părere Mimi Bekhechi, director asociat al PETA Marea Britanie.

Citit 1073 ori Ultima modificare Marți, 24 Iulie 2018 00:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.