Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Îl auzim zilnic, fie în discursul vreunui politician, fie chiar pe vreo burtieră la televiziunile de ştiri. Se întâmplă ca şi câte un moderator să scape porumbelul. Dezacordul, vrem sau nu, este parte din viaţa noastră. Deşi nu este indicat, apare atât de des încât nu doar că ne-am obişnuit cu el, dar îl folosim ca parte din vorbire, fie fără să ne dăm seama, fie pentru a accentua o glumă.
Potrivit literparc.ro, cel mai cunoscut tip de dezacord și cel mai des întâlnit este, fără îndoială, cel care are loc între subiect și predicat. Nu prezentăm mai jos situațiile în care acordul e simplu și logic și nu există vreo piedică în punerea în practică a regulii de bază, ci arătăm cazurile în care chiar și acordul gramatical dintre subiect și predicat sfidează logica, putând pune în dificultate pe oricine, mai ales în vorbire.
Iată câteva exemple chiar de la ştiri. "148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea vor merge pe jos" (corect este "148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos"); "Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate" sau "Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merg pe mâncare și rate" Aici vă las pe voi!
Potrivit regulii de bază a acordului gramatical, acesta se face cu subiectul, în acest caz "majoritatea", care fiind la singular ne forţează să alegem drept variantă eminamente corectă, în toate exemplele, enunţul cu predicat la singular. "148 de șoferi au rămas fără permis. Majoritatea va merge pe jos", respectiv "Ce facem cu banii? Majoritatea banilor merge pe mâncare și rate". Totuși, gramaticile normative "tolerează" și variantele cu predicat la numărul plural, unde vorbim de un acord după înțeles, care ignoră forma subiectului majoritatea.
Dacă aveţi sugestii de greşeli pe care trebuie să le corectăm sau explicăm, ori de cuvinte sau expresii a căror origine doriţi să o aflaţi, aşteptăm comentariile dumneavoatră. Cunoaşterea limbii române ne face bine tuturor!

Citit 658 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2019 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.