Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cer iertare, Mamă... sunt încet,/ viaţa asta-ncepe să mă doară
şi-mi aduce-aminte cum, atunci,/ nu credeam c-aud ultima oară
o tăcere ca un fel de-adânc/ în odaia dinspre miazănoapte,
şi un fel de strigăt lung şi surd,/ şi un fel de multe alte şoapte,
nu credeam că văd un început/ de plecare printre „ce” şi „cine”,
printre lăcrămioare şi cicori, / printre dumitriţe şi gherghine!

Cer iertare, Mamă... n-am ştiut/ să mă rog pentru măcar şi încă
o secundă ori un an cu noi.../ sanctitatea ta să nu se frângă,
să se surpe drumul spre nimic,/ să se rupă treptele la scară,
să se-nchidă poarta la neant,/ toată moartea să rămân-afară...
şi să stai aici, printre cei dragi/ - suflet nălţător, vorbă curată -
să rostim târziu, cât mai târziu,/ veşnicul de tot... „a fost odată”!

Citit 2026 ori Ultima modificare Marți, 30 Iulie 2019 19:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.