De ce a refuzat Andreea Bălan o vacanță în Grecia

De ce a refuzat Andreea Bălan o vacanță în Grecia
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Andreea Bălan a publicat pe pagina ei de socializare un mesaj în care mărturisește care este motivul pentru care nu a putut pleca în vacanță în Grecia alături de cele două fetițe.

Andreea Bălan a publicat mesajul ca răspuns la apariția mai multor articole în presă care îi pot afecta familia. Artista a mărturisit că nu a putut pleca în vacanță în Grecia alături de fetițele ei și a dezvăluit motivul pentru care s-a ajuns la această situație.

Andreea Bălan a declarat că primise cadou o vacanță în Grecia de la o agenție de voiaj, pentru ea, mama și fetițele ei, Ella și Clara. Din punct de vedere legal, ar fi avut nevoie de o împuternicire notarială de la tatăl celor două fetițe ale sale, George Burcea, însă acesta nu a putut fi contactat, fiind implicat într-un proiect de televiziune, mai exact în emisiunea ”Ferma”  de la ProTV.

"Având în vedere apariția unor articole tendențioase în presă care îmi tulbură viața de familie, articole menite să amplifice divorțul meu și să mă discrediteze în opinia publică, mă simt nevoită să vin cu precizări.

Nu de puține ori în cariera mea de peste 20 de ani, am fost atacată pe nedrept și a trebuit să mă apăr. Armura mea a fost întotdeauna adevărul și voi continua să vă spun direct și sincer prin ce trec păstrând discreția necesară protecției fetelor mele.

Am primit cadou de la o agenție de voiaj o vacanță de 7 zile (22 august - 29 august) în Grecia, pentru mine, Ella, Clara și mama mea. Pentru a părăsi țara împreună cu fetele mele, așa cum este legal, aveam nevoie de o împuternicire notarială din partea tatălui lor. L-am contactat telefonic pe tatăl copiilor, însă la telefon mi-a răspuns un prieten, care mi-a spus că se află la filmarea unei emisiuni și că este imposibil de contactat până la jumătatea lunii septembrie. Am luat legătura telefonică cu producătorii emisiunii respective, pentru a-i întreba dacă există posibilitatea ca un notar pubilc să ajungă la locul filmării pentru semnarea actelor. Mi s-a comunicat, tot telefonic, că această posibilitate nu există întrucât concurenții se află în izolare strictă și nu au acces la nicio cale de comunicare.

În nicio clipă nu am sugerat sau dat de înțeles că-mi doresc înlăturarea lui din emisiunea respectivă sau orice alt proiect. Din contră, mă bucur pentru realizările lui, având în vedere că și el are responsabilități egale față de copiii noștri.

Am înțeles situația și din experiență știu cum funcționează aceste emisiuni. Astfel am refuzat vacanța primită în Grecia și am optat pentru un sejur pe litoral în România.

Având în vedere că mi-am trăit mereu viața după principii solide și morale, sunt sigură că și de această dată, adevărul va ieși la iveală", a fost mesajul Andreei Bălan.

Sursa: elle.ro

Citit 1428 ori Ultima modificare Vineri, 21 August 2020 03:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.