De ce creşte apetitul sexual pe timpul verii

De ce creşte apetitul sexual pe timpul verii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nu de puţine ori se întâmplă ca pe timpul sezonului estival viaţa de cuplu să fie una mai intensă. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt motivele pentru care apetitul sexual este mai mare pe timpul verii. Oamenii de ştiinţă din domeniu susţin că jumătate dintre femei au o viata sexuală mai activă pe timpul verii, ceea ce duce la creşterea apetitului sexual al ambilor parteneri, scrie clicksanatate.ro.

Relaxare, haine subțiri și dorință din plin

Relaxarea, vacanţele sau concediile, după caz, sunt prilejuri de bun augur pentru a condimenta viaţa sexuală de cuplu şi de a reaprinde pasiunea. Mai ales că hainele pe care le purtăm sunt din ce în ce mai subţiri şi tentaţiile sunt mult mai mari. Astfel, vara, ne lăsăm mai uşor ”conduşi” de val.

Vremea frumoasă favorizează creşterea libidoului

Spre deosebire de anotimpul friguros, razele soarelui şi căldura din timpul verii ajută la creşterea moralului, prin optimism şi printr-o gândire pozitivă, dar ajută şi la creşterea libidoului. Starea de bine duce la mărirea producţiei de dopamină şi serotonină, neurotransmiţători ce joacă un rol important în reglarea stării noastre de spirit, şi astfel apetitul sexual este unul mai mare. Din moment ce relaxarea înlocuieşte cu succes grijile de acasă şi pe cele de la serviciu, parcă şi partenerul/a pare mai atrăgător/are decât de obicei.

Mai puţine haine, mai multă dorinţă 

Fie că e vorba de un concediu la munte sau la mare, ţinutele lejere şi mult mai sumare nu pot trece neobservate de către partener/ă. Costumul de baie, nisipul cald de pe plajă sunt doar câţiva dintre factorii care aprind dorinţa partenerului.

Ştiai că prin transpiraţie eliberăm şi o cantitate mai mare de feromoni? Astfel, atracţia sexuală dintre parteneri este şi mai mare, iar lucrurile care păreau să ,,scârţâie” în cuplu, la începutul anului, își găsesc acum repede rezolvare. Lucru confimat şi de specialiştii sexologi!

Eşti mai relaxat

Pe timpul verii, mai mult ca oricând, dăm frâu liber nebuniilor. Timpul liber, dar şi destinaţiile de vacanţă permit ca lucrurile la care visăm peste an să devină realitate. Nici fanteziile sexuale nu fac abatere! Mai ales că soarele favorizează o stare de spirit libertină… Şi, dacă doriţi să concepeţi un copil, tot vara pare să fie anotimpul potrivit pentru acest lucru. Lipsa stresului şi relaxarea favorizează conceperea, lucru dovedit şi de către experţi. Aceştia susţin că pe timpul verii viaţa sexuală poate atinge cote maxime.

Citit 930 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 17:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.