Concursul „Eu şi prietenul meu cel mai bun” s-a încheiat

Concursul „Eu şi prietenul meu cel mai bun” s-a încheiat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Concursul on line „Eu şi prietenul meu cel mai bun” organizat de  Fundaţia ROLDA şi Cuky’s în colaborare cu ziarul „Viaţa liberă” şi-a desemnat câştigătorii. Votul on-line s-a închis joi, 10 iunie, la ora 23,30. De-a lungul întregului concurs ne-am străduit să fim corecţi şi nepărtinitori.

În primul rând ţinem să-i felicităm pe toţi participanţii la concurs care s-au întrecut în fotografii care mai de care mai frumoase, mai simpatice şi mai amuzante.

Din păcate, nu am putut posta fotografiile în care animăluţul şi copilul nu apăreau împreună, deoarece nu îndeplineau criteriile de participare la concurs. 

Sistemul de vot s-a făcut pe bază de IP unic. Aşa cum am promis, am făcut o analiză a voturilor. Din păcate, din cauza numărului flagrant şi mare de voturi repetate de la acelaşi IP am fost nevoiţi să descalificăm concurentul cu cele mai multe voturi cumulate, pe Victor Gabriel Baciu.

Atâta timp cât IP-urile votanţilor sunt diferite nu ne asumam responsabilitatea pentru felul în care au fost obţinute. Cei interesaţi pot obţine lista cu ip-urile votanţilor solicitând acest lucru la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru varianta cu schimbatul ip-ului în reţelele în care IP-ul se alocă dinamic şi la care printr-o simplă conectare-deconectare calculatorul îşi ia alt IP nu sunt soluţii, varianta cu cookies nu este implementată în concurs şi nici nu o putem implementa deoarece programatorul lucrează la o nouă variantă a site-ului şi o să ţină cont pe viitor de aceste handicapuri.

Iată lista premianţilor:

* Locul 1 – 300 de lei şi un delicios tort de la Cuky’s a fost câştigate de Laura Stoica (FOTO 1), de 10 ani, ale cărei două fotografii au fost votate de 1.839 ori acumulând 9097 de puncte valabile.

* Locul 2 – 200 de lei şi un delicios tort de la Cuky’s merg la Crina Teodora Tipuriţă (FOTO 2), în vârstă de numai 8 luni, ale cărei trei fotografii au acumulat 8.064 de puncte valabile.

* Locul 3 – 100 de lei şi un delicios tort de la Cuky’s vor constitui premiul Nicoletei Bordea (FOTO 3) - 11 ani, care a obţinut un total de 6.339 de voturi valabile.

* Menţiunea – 50 de lei şi un delicios tort de la Cuky’s - i se cuvine Deliei Gabriela Nedelcu (FOTO 4) – 6 ani, deţinătoarea unui record de 4.769 de voturi valabile. 

Pe cei patru copii premianţi, îi aşteptăm, împreună cu părinţii luni, la ora 12, la redacţia ziarului „Viaţa liberă” pentru a-şi ridica premiile.

Cum tortul este un produs perisabil, mai cu seamă pe căldurile acestea, vă rugăm să nu întârziaţi!

Citit 917 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.