Spectacol de magie pentru copiii ucraineni. Trucuri interactive (FOTO)

Spectacol de magie pentru copiii ucraineni. Trucuri interactive (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Asociaţia "Mă bucur de viaţa" şi Kids Zone Galaţi au hotărât să organizeze, atât joi, cât şi vineri, între orele 14.00 şi 16.00, spectacole de magie pentru copiii ucraineni şi nu numai. Odată ce am aflat de eveniment, ne-am alăturat copiilor, să vedem şi noi spectacolul şi bucuria copiilor.

Rând pe rând, cei mici au intrat voioşi în sala de joacă plină de culori pastelate care furau ochii până şi adulţilor veniţi să îi însoţească pe copii. Scena pentru povestea ce avea să înceapă sub ochii celor prezenţi era pregătită, având ca fundal poarta unui castel. Copiii de diferite vârste, majoritatea fiind din Ucraina, au aşteptat jucându-se şi studiind nerăbdători, bucată cu bucată, locul ce avea să le devină gazdă pentru spectacolul de magie.

Magie, fum, lumini şi muzică

Când s-a anunţat începerea programului, fiecare copil şi-a ales rapid locul cu privirea, ca mai apoi să fugă vesel spre el. Cu ochii aţintiţi spre scenă şi şuşotind, micuţii aşteptau primul număr ce avea să îi uimească. Muzica a pornit, iar magicianul a început să îi introducă atât pe părinţi, cât şi pe copii în lumea magiei. Cei mici au participat la majoritatea numerelor şi şi-au luat rolurile de asistenţi de magician foarte în serios. Copiii au fost implicaţi în numerele de magie cu cercuri, apă şi sfoară, devenind veritabili artişti. Restul demonstraţiilor le-au urmărit muţi de uimire şi curiozitate, aplaudând gălăgios fiecare număr încheiat.

Cel mai mic spectator

Printre copii am observat şi un băieţel îmbrăcat în Superman, care abia se vedea de ceilalţi participanţi. Micuţul energic, în vârstă de numai patru ani, era pentru prima dată prezent la un spectacol de magie, după cum ne-a mărturisit mama sa, şi era absolut vrăjit de trucurile de pe scenă. "Mi-au plăcut toate trucurile!", a răspuns micul supererou, cand l-am întrebat care a fost numărul său preferat, nereușind să aleagă doar unul din mulțimea de trucuri uimitoare pe care le văzuse la prima sa întâlnire cu magia. Show-ul s-a încheiat în ropote de aplauze, iar fiecare copil a alergat spre scenă să-şi facă poze cu magicianul.

Citit 1276 ori Ultima modificare Luni, 28 Martie 2022 11:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.