Spectacol pe cerul Tecuciului, în onoarea Smarandei Brăescu

Spectacol pe cerul Tecuciului, în onoarea Smarandei Brăescu
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Un miting aviatic a celebrat, la Tecuci, împlinirea a 90 de ani de la stabilirea recordului absolut la paraşutism, pe 19 mai 1932, de către Smaranda Brăescu, una dintre personalităţile despre care aţi putut citi în rubrica "Gălăţeni care au uimit lumea" din ziarul "Viaţa liberă".

Ajuns la a treia ediţie, Festivalul "Smaranda Brăescu", organizat de Statul Major al Forţelor Aeriene şi de ARPIA - Filiala Tecuci, s-a bucurat de un public numeros, de toate vârstele. După cum a consemnat "Ziarul Tecucean", mai bine de două ore, aeronave ale Bazei 95 Aeriene Bacău, Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aerocluburilor Suceava, Rădăuţi, Piatra Neamţ şi Vădeni-Brăila au survolat cerul Tecuciului. Nu au lipsit din spectacolul aerian nici parapantele, nici salturile cu paraşuta, executate de militarii Batalionului 630 Paraşutişti "Smaranda Brăescu". Coborâte la sol, aeronavele au avut parte de vizitatori şi de numeroase şedinţe foto.

Recitalurile susţinute de Irina Loghin, Nicu Mâţă, Silvia Şaramet şi Silviu Covaci au încheiat mitingul aviatic cu o petrecere pe cinste.

Reamintim că prin lege, 2022 a devenit Anul Smaranda Brăescu.

Citit 2564 ori Ultima modificare Luni, 23 Mai 2022 20:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.