De pe scena Dramaticului gălățean, trei actori fac pasul spre marele ecran

De pe scena Dramaticului gălățean, trei actori fac pasul spre marele ecran
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei dintre actorii trupei Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați au reușit performanța de a fi selectați în cel mai important program de film pentru actorii din România - „10 pentru FILM” la TIFF - Festivalul Internațional de Film Transilvania. Cei trei actori sunt Elena Emandi, Răzvan Clopoțel și Costin Stăncioi și se vor întâlni cu industria filmului, vara aceasta la Cluj.

„10 dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară sunt prezentați anual, în cadrul TIFF, profesioniștilor din lumea filmului și publicului, în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Programul își propune să promoveze actori noi în filmul românesc. «10 pentru FILM» îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum șansa afirmării în cinemaul românesc, indiferent de vârstă, aflați la debut sau cu roluri minore avute deja în producții autohtone”, se arată într-un comunicat de presă.

Între cei zece actori selectați se află nu mai puţin de trei componenți ai trupei Dramaticului gălățean.

Elena Emandi, una dintre cele mai tinere și mai expresive actrițe, a fost nominalizată anul acesta la Gala Premiilor UNITER pentru „Cea mai bună actriță în rol secundar”.

Actorul Răzvan Clopoțel este, deopotrivă, și antreprenor cultural la Teatru pe Țeavă.

Costin Stăncioi, recent intrat în trupa gălățeană a câștigat trei premii la Gala "Hop" 2025, printre care și dreptul de participare la „10 pentru FILM”.

Trebuie spus că actorii au fost propuși și selectați de un grup de profesioniști din teatru și film: Tudor Giurgiu (regizor și producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Borș, directoarea de casting Domnica Cîrciumaru şi editorul portalului LiterNet, Răzvan Penescu.

Actorii vor participa la o serie de workshopuri și întâlniri și sunt prezentați publicului, jurnaliștilor și profesioniştilor care le-ar putea schimba carierele - regizori, producători români și străini, directori de casting și agenți.

Citit 238 ori Ultima modificare Joi, 04 Iunie 2026 18:20

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro