Orban: „Autonomie pentru cartierul Cantemir!” Nu-l oprește nimeni pe premierul maghiar?

Orban: „Autonomie pentru cartierul Cantemir!” Nu-l oprește nimeni pe premierul maghiar?
Acest cartier al Galațiului merită altceva, susține Orban de la Budapesta
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Cine s-ar fi gândit că poate să apară un nou Ținut ale cărui libertăți să fie comentate de șeful guvernului maghiar? Venit o fugă până la Lacu Sărat, Viktor Orban a tulburat iarăși apele pe la noi, așa cum se întâmplase și cu prilejul vizitei la Băile Tușnad

Se trece prea ușor

Inepțiile întâiului om în statul maghiar, întrucât președintele are un rol decorativ, sunt discutate la orice colț de stradă. Prezent săptămâna trecută la Băile Tușnad, premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut mai multe comentarii nelalocul lor, deranjând atât Uniunea Europeană, cât și alte zone ale planetei. "Cineva să-l oprească, e rasist, șovin!", au reacționat prompt oamenii politici, însă impresia paginii de pamflet a ”Vieții libere” este că se trece prea ușor peste una dintre afirmațiile lui Orban care vizează sud-estul României. Pe noi, adică. Până la autonomia Ținutului Secuiesc, principala durere a zonei, ne privesc interesele maghiarului la Dunărea de Jos.

Rezultatele din 2019 l-au sensibilizat

Ați citit pe undeva că Orban de la Budapesta a avut o întâlnire într-un imobil nou de la Lacu Sărat? Nu, subiectul a fost ocolit deoarece există mari interese pe undeva. Șeful guvernului țării vecine s-a întâlnit cu mai-marii unor partide și cu reprezentanții unor ONG-uri care, la alegerile europarlamentare din anul 2019, au raportat scoruri record pentru UDMR în acest colț de Românie. Mai țineți minte că Galațiul i-a dat mii de voturi micuței formațiuni conduse de Kelemen Hunor? Și la Brăila s-a întâmplat acest fenomen, iar Viktor Orban nu putea rămâne rece și distant. Astfel, el s-a pronunțat recent în problema cartierului Dimitrie Cantemir, din coasta Galațiului.

"Aici nu se ascultă imnul Oțelului"

"Haideți să nu ne facem că nu observăm o realitate crudă! Oamenii care locuiesc în acest cartier viu colorat, după o pădure a reședinței de județ, merită autonomie. Ei nu sunt gălățeni, chiar dacă au buletin de Galați, dar am auzit că la ei în cartier se difuzează frecvent un imn al Cantemirului. Ca să fiu mai explicit, în acest colț de oraș nici măcar nu se ține cu Oțelul, nu se ascultă imnul Oțelului, nici pe ăla cântat de Delia, ba uneori se mai aud acorduri din imnul echipei Dacia Unirea Brăila", este o parte a discursului fără precedent al maghiarului. Se aprinde o nouă scânteie pe harta continentului? Cineva chiar ar trebui să-l ia la rost pe acest personaj...

Orb an Braila

Pamflet în versuri

AVERTISMENT de Submarin Cosorescu

Când vă aud, porcilor, cât de urât vorbiţi despre curve

şi credeţi că sunt uneltele voastre şi ale celor ca voi,

îmi vine să vă spun că FRUMUSEŢEA ESTE OBLIGATORIE,

iar nu o sclavă a trifoiului vostru cu patru foi!

Desigur, voi nu recunoaşteţi că sunteţi nişte porci,

că puteţi fi roadele unor prestigioase curve,

loviţi cu fapta şi cu vorba în sufletul FEMEILOR

care v-au spălat la FUND şi la RÂT, analfabeţilor!

Ce repede uitaţi că aceste curve vă fac demâncare şi jucărele,

vă spală boarfele asudate şi putoarea prostiei,

vă aşteaptă când staţi întârziaţi mintal prin crâşme

şi mâncaţi femurul privighetoarei şi cântecul ciocârliei!

Vă rog frumos, domnilor porci cu legitimaţii de oameni,

lăsaţi curvele în Pace, ele au făcut şi fac ISTORIE,

clefăiţi-vă trifoiul vostru cu patru foi până muriţi,

dar măcar înţelegeţi că FRUMUSEŢEA ESTE OBLIGATORIE!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Unde și-ar băga nasul Orban al lor?

* "Profesiunea lui, dihotomia". E titlul-concept care îl caracterizează perfect pe prim-ministrul Ungariei, care ne vizitează foarte des. Orban de la ei ar putea solicita refacerea granițelor dintre cartierele Țiglina II și Țiglina III. "Rondoul din Valea Țiglinei merită mai mult, trebuie să fie independent de cele două bucăți de oraș, dar și de cartierul Dunărea", pare un citat din cel căruia i se spune dictatorul de la Budapesta.

* Unde se termină Lieștiul și când începe Iveștiul? Iată încă o situație care l-ar putea aduce pe Viktoraș pe drumul spre Tecuci. "Dar ce facem cu satul Bucești? Aceasta-i întrebarea", ar avea șansa să filosofeze în manieră shakespeariană "prietenul" de la vest.

* Interesant ar fi fost ca Orban să soluționeze mai devreme cauza delicată a fostei uzine Mehid, iar în această speță n-ar prezenta importanță numele primului sau celui de-al doilea proprietar. Pentru Galați e utilă recâștigarea "autonomiei" acestui spațiu insalubru.

* Vor avea voie să treacă podul peste Dunăre și gălățenii sau doar brăilenii și, din sens opus, tulcenii? O cazare în regiune a lui Orban (domnule Ludovic, ați sughițat degeaba!) ne-ar putea dezlega mai multe mistere.

Stan și Orban

Pelerinaj la garajele încă nedemolate

Idee senzațională de business: câțiva concitadini cu spirit întreprinzător au decis să urce pe Booking și pe alte platforme de acest gen anunțuri în scop turistic. "Galați, 2022, posibilitate de vizitare a unor garaje antice (foto), din anii '90. Mirosul de murături este exclus, am devenit vegani, iar murăturile mergeau doar cu friptură de porc. Senzație de vizitare de muzeu", este unul dintre anunțurile care se pare că atrag turiști din mai multe zone ale României. Veniturile strânse de pe urma acestor activități vor fi impozitate de Primărie.

Durback in time

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 4911 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 08:53