Cum pot fi explicate fanteziile din timpul somnului

Cum pot fi explicate fanteziile din timpul somnului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Scenariile fierbinţi din timpul somnului ne pot pune pe jar, stârnind plăceri mistuitoare, însă pot provoca cu uşurinţă şi stări de confuzie sau sentimente de vinovăţie. Ce înseamnă, de exemplu, când visezi că faci sex cu fostul iubit? Visele erotice în care fostul partener se află în centrul acţiunii nu sunt deloc neobişnuite, dar dacă visezi astfel de scenarii nu înseamnă că ai încă sentimente puternice pentru persoana respectivă. De fapt, creierul tău nu face decât să folosească un chip familiar din trecut. „Experienţele noastre anterioare ne formează. Prin urmare, deşi persoana din vis nu mai este în viaţa noastră, este încă o parte din cine suntem”, susţine Gillian Holloway, specialistă în relaţii.

Sexul interzis

Fie că ai parte de o întâlnire pasională cu un străin, fie că faci sex cu o persoană de acelaşi sex sau participi la o orgie, Bulkeley spune că aceste scenarii reflectă dorinţele tale interioare. Într-o cercetare condusă de psihologul Antonio Zandra s-a descoperit că bărbaţii au de două ori mai multe şanse să viseze că au parteneri multipli de sex, în timp ce femeile au mai des fantezii sexuale cu celebrităţi.

Decodificarea unor scenarii din vise

  • Sărutul poate fi simbolul acceptării şi al aprobării.
  • Nuditatea reprezintă adesea sentimentul de vulnerabilitate şi poate simboliza expunerea unor părţi din tine pe care ai prefera să le ţii ascunse. Dragostea, dacă te afli într-o relaţie, semnifică fericirea.
  • Dacă eşti singur, romantismul înseamnă că eşti deschis spre noi relaţii de iubire.
  • Atracţia fizică oglindeşte exact ce simţi pentru persoana pe care o visezi.
  • (Sursa: huffingtonpost.com)
Citit 980 ori Ultima modificare Vineri, 07 Octombrie 2022 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.