De ce trebuie să trăim conștient?

De ce trebuie să trăim conștient?
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Marea majoritate dintre noi trăiesc precum frunzele într-un copac: înmuguresc și înfloresc la tinerețe, îi bate vântul vieții în toate părțile, îi udă ploile necazurilor și, când vine toamna, se scutură și mor. Dar ne naștem cu o menire, iar cei mai mulți au un dar aparte, pe care ar trebui să-l fructifice, atâta vreme cât vieţuiesc pe Pământ. Care este acest dar, pentru fiecare în parte? Nu știm, trebuie să aflați singuri.

Thomas Jefferson statua, în Declarația de Independență a SUA, că "toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt ​​viața, libertatea, precum și căutarea fericirii."

Dar ce este fericirea?

Psihologii se întrec în definiții, dar linia generală este aceea că, dincolo de mecanismele hormonale, totul ține de acțiunile noastre conștiente.

Pe primul loc ar fi capacitatea de a găsi plăcere în tot ceea ce facem și de a înțelege că tot ce ni se întâmplă este doar rodul alegerilor și acțiunilor noastre. Pe cale de consecință, avem posibilitatea de a alege soluțiile cele mai bune și de a ne bucura de rezultate.

În al doilea rând, după cum arătam într-un articol anterior dedicat celor șase emoții pozitive de bază, importantă este recunoașterea pe care ți-o acordă cei din jur, integrarea ta în grupul de persoane în care funcționezi. Bineînțeles, conform dorințelor tale și rezultatelor așteptate.

Și, în cele din urmă, oricât ar putea părea de ciudat într-o lume, vorba unei manele, "perversă și rea", fiecare om are o satisfacție imensă din puterea de a da acțiunilor sale, în special muncii, un sens cât mai înalt.

Trezirea conștiinței este, deci, elementul de bază în recunoașterea mijloacelor care ne fac fericiți. Și chiar dacă nu merge totul uns mereu, chiar dacă ne mai bat vânturile vieții și ne mai udă ploile necazurilor, trebuie să luăm totdeauna decizii conștiente și să facem pași - oricât de mici - în urmărirea scopurilor planificate.

Citit 713 ori Ultima modificare Vineri, 25 Noiembrie 2022 02:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.