Sașii. Au fost aduși în Transilvania la inițiativa regelui ungur Géza al II-lea, începând cu anii 1150. Veneau din ținuturile germanice, dar majoritatea au fost luxemburghezi. Scopul regatului maghiar a fost de a întări dezvoltarea economică și comercială, generatoare de taxe, dar și apărarea sudului și estului Transilvaniei. Sașii au avut un statut special în fața maghiarilor, întemeind cetăți puternice și relativ independente, comunități sătești bine organizate, au pus bazele registrelor de stare civilă și cadastru, au înființat breslele și au deținut o mare putere economică. La începutul anilor 1990, această etnie harnică și disciplinată a migrat în masă în Germania.
Șvabii. După o serie de războaie devastatoare cu turcii, conducătorii Imperiului Habsburgic au decis repopularea Câmpiei Panonice cu populații germane strămutate din vestul imperiului. Cele trei valuri de strămutare forțată au început în 1702 și s-au soldat cu înființarea unor comunități de șvabi în Banat. Primele efecte au fost liniștea socială și creșterea nivelului de colectare a taxelor. Și această etnie a migrat în masă către Germania.
Secuii. Originile lor nu sunt clare, dar se pare că au fost o populație khazară, venită din Răsărit. Intrați în rândurile cetățenilor regatului Ungariei prin anul 1150, secuii s-au stabilit în Transilvania, la sud de Mureș, extinzându-se până la frontiera Carpaților din Est și Sud, cu rol de apărare a granițelor. Regiunea locuită astăzi de secui nu coincide cu zona așezării inițiale, pentru că în zona de frontieră sudică s-au stabilit ulterior sașii, iar secuii au fost împinși, în secolul al XIII-lea, în zona Harghita-Covasna-Mureș.
Ungurii. Au fost o populație migratoare războinică, sosită din stepele Răsăritului. Împinși de la spate de alte neamuri migratoare, maghiarii au trecut Carpații și s-au stabilit pe Tisa prin anul 896. De acolo, au întreprins campanii militare care au ajuns până în Italia, Franţa şi Spania. Respinși în anii 900-901, au revenit pe teritoriul actualei Ungarii, în Câmpia Panonică, în apropierea Lacului Balaton. Spiritul războinic i-a îndemnat către Transilvania, pe care au ocupat-o treptat. Expansiunea în Transilvania a dus la înlăturarea voievozilor români (vlahi) și înlocuirea lor cu lideri maghiari. Populația autohtonă a ajuns treptat la un statut inferior și a pierdut puterea economică și socială.
Romii. Numele de țigan, deși acesta nu există în vocabularul de bază al graiului, vine din greacă, de la athinganoi/thinganoi - păgân, impur, paria. Cercetătorii plasează originea romilor în nord-vestul Indiei, determinând că strămoșii limbii romani sunt dialectele hinduse. De asemenea, graiul romilor conține amprente ale limbii sanscrite, fiind identificate peste 500 de cuvinte de origine indică. În secolul al XI-lea, romii au migrat în Imperiul Bizantin, iar în centrul Europei au ajuns în secolele XIV-XVI. Prima atestare documentară a romilor datează din anul 1385, când Dan I, domnitor al Țării Românești, dăruiește Mănăstirii Tismana posesiunile unei alte mănăstiri, printre care și 40 de sălașe de "ațigani".
