China și SUA concurează pentru Marte, în noua cursă spațială

China și SUA concurează pentru Marte, în noua cursă spațială
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Revenirea NASA pe Lună a început cu programul Artemis. Prima dintre cele trei misiuni a fost lansată cu succes. Acest zbor fără echipaj a testat rachetele de nouă generaţie. Cea de-a doua misiune va duce oamenii mai departe în spaţiu, iar a treia lansare va pune astronauţii pe Lună, timp de o săptămână, în 2024, perioadă în care aceştia vor efectua experimente.

Scopul pe termen lung este de a folosi Luna ca bază de plecare pentru a ajunge pe Marte. Dar programul este estimat că va costa 93 de miliarde de dolari, un preţ mare pentru contribuabilul american, care simte deja o presiune economică din cauza inflaţiei, scrie BBC, potrivit Mediafax.

Într-un raport adresat Congresului, anul trecut, biroul auditorului general al SUA a avertizat despre un „program de dezvoltare nerealist” şi despre depăşirea bugetului, adăugând că NASA trebuie să facă estimările costurilor „mai fiabile şi mai transparente”.

Cu toate acestea, deşi NASA va obţine mai puţină finanţare globală decât a cerut în 2023, Congresul susţine în continuare proiectele de explorare a spaţiului.

La rândul ei, China a realizat propria staţie spaţială complet operaţională, Tiangong, aflată deja pe orbită. Programul spaţial chinez a lansat sonde pe Lună şi pe Marte. Acum, guvernul de la Beijing planifică să înfiinţeze o staţie de cercetare fără pilot pe Lună până în 2025, apoi să trimită astronauţi pe suprafaţa satelitului Terrei până în 2030.

Punerea unui astronaut pe Lună a mai fost făcută înainte, dar următorul pas, spre Marte, este mult mai dificil. Este de 250 de ori mai departe decât Luna şi nu există în prezent nicio navă spaţială capabilă să transporte oameni pe planeta roşie.

Chiar dacă oamenii de ştiinţă pot găsi o modalitate sigură de a lansa o rachetă grea cu combustibil şi de a o face să coboare cu succes pe o planetă cu o atmosferă atât de rarefiată, există o provocare suplimentară de a-i readuce pe astronauţi în siguranţă acasă, după luni de zile petrecute în spaţiu.

Din punct de vedere istoric, două superputeri s-au luptat pentru supremaţia deasupra Pământului. America şi Rusia au concurat pentru dominaţie în anii 1950-1960. Ruşii au trimis primul om pe orbită. Americanii au trimis primii astronauţi care au păşit pe Lună, câţiva ani mai târziu.

În anii 1970, a fost creată o eră de aur a cooperării, culminând cu construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), care a început în 1998. Împreună cu alte 13 naţiuni partenere, cele două superputeri au construit ceea ce este acum cea mai mare structură din spaţiu. Nu este deţinută de nicio naţiune şi fiecare depinde de celălalt pentru a funcţiona. Dar realitatea era oarecum diferită. În special, America a împiedicat China să devină partener în ISS, motiv pentru care chinezii şi-au urmat drumul lor.

Între timp, companiile spaţiale ale lui Jeff Bezos şi Elon Musk transportă deja pasageri pe orbită. Helen Sharman, care a fost primul astronaut al Regatului Unit aflat într-o misiune pe Staţia Spaţială sovietică Mir, în 1991, consideră că actualele rivalităţi internaţionale ar putea fi puse în umbră de pragmatismul sectorului privat.

 

Citit 544 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 07:51

2 comentarii

  • postat de marr
    Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 21:19
    86.124.201.***
    Programele Spatiale - mai ales cele de dezvoltare Tehnologica/testare , costa . Si costa mult .
    O Alianta NASA/ESA (agentia spatiala europeana) e cea mai buna si logica alegere .
    Pana ...exploatare ORICE (apa-gheata,minerale,tritiu,sau doar port spatial) ... e de Construit nu gluma .
    Dar din
    0
    0
  • postat de Marcu D
    Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 16:31
    5.13.213.***
    "Dar programul este estimat că va costa 93 de miliarde de dolari, un preţ mare pentru contribuabilul american".
    Dar 107 miliarde de dolari băgați de SUA in Ucraina ce-s? Mărunțiș? Și vor mai urma. Plus alte miliarde tocate de propaganda disperată globalistă în care armata lui Zelenski ar fi după c
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.