Legendele ouălor încondeiate

Legendele ouălor încondeiate
Meşteşugul încondeierii ouălor, împărtăşit copiilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

De Paște, creştinii se pregătesc de sărbătoare în virtutea mai multor tradiţii, cea mai cunoscută fiind vopsirea ouălor. Obiceiul spune că, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, gospodinele vopsesc ouăle roșii, acestea urmând să fie ciocnite în noaptea de Înviere.

Se crede că, în trecut, ouăle erau daruri de preț și reprezentau simbolul echilibrului și al vieții, al renașterii și al fertilității. În antichitate, egiptenii aveau un loc de cinste pentru ouă, considerându-le simboluri ale eternității și ale lumii, datorită formei perfecte a acestora.

Legenda ouălor roșii spune că un soldat roman, speriat de cele văzute în timpul crucificării lui Isus Hristos, ar fi venit în fugă la Pilat din Pont să îl anunțe că Mântuitorul a înviat. Pilat s-a arătat neîncrezător în vorbele soldatului și, luând un ou în mână, a spus vanitos: "Când se va înroşi acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos", iar oul s-a înroşit imediat.

În foarte multe zone ale țării, în dimineața de Paște, oamenii își spală fața în apa în care au pus un ou roșu, tradiția spunând că astfel vor fi feriți de boli și vor avea mereu obrajii rumeni. Totodată, sătenii păstrează cojile ouălor şi le îngroapă în terenurile lor, pentru ca pământul să fie mai roditor. În zona de nord a României, bucovinenii au dezvoltat un întreg cult al ouălor roșii, acordându-le o semnificație aparte. În tradiția oamenilor de aici, se crede printre altele că fundul oului reprezintă pământul, iar vârful acestuia este cerul. De generații întregi, se transmite ideea că, atunci când oamenii nu vor mai înroși ouă de Paște, diavolul le va da târcoale.

Citit 1363 ori Ultima modificare Vineri, 14 Aprilie 2023 08:44

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Scribul Ițic
    Vineri, 14 Aprilie 2023 00:16
    95.76.59.***
    Pentru distinșii care nu știu de unde s-a pornit această sărbătoare, le recomand să caute pe Wikipedia despre Paștele evreiesc, precursorul celui creștin și unde se afirmă că în Tora, Dumnezeu le spune evreilor să sacrifice un miel, iar cu sângele lui să ungă ușile unde stau evreii, pentru că El urm
    0
    0
  • postat de Nicolae
    Joi, 13 Aprilie 2023 12:17
    80.32.118.***
    Povesti, crezuri populare, datini, traditii, obisnuinte, superstitii etc
    Asa facem din batrani, ajuta la ceva? Strica daca nu facem? Oare vopseaua are vreun rol magic? Sigur ca nu.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.