Ion Lotreanu (pseudonim al lui Ion Lăbuscă) s-a născut pe 2 mai 1940, în localitatea Alimpești, județul Gorj. După cursurile liceele urmate la Târgu Jiu și Câmpulung Moldovenesc, în anii 1954-1957, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri din Sibiu, în perioada 1957-1960. S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, de unde s-a transferat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, obținând licența în 1970.
A activat ca ofițer instructor la Timișoara (1960-1967), redactor la revista "Viața militară" (1967-1973), secretar literar la Teatrul "Constantin Tănase" din București (1984-1985).
A debutat în 1959, cu poezii, în revista "Apărarea patriei", iar editorial cu volumul de versuri "Azimut", în 1971. A mai publicat scrierile: "Lăcuste și aeroporturi", "Aici lângă Carpați", "Aerul de sub fluturi", "Punctul sensibil", "Acordul cu lumea", "Cămașa de mire". De notat și eseurile: "Analogia suverană", "Creație și implicare", "Caligrafii critice", "Introducere în opera lui Mircea Eliade" ș.a. A colaborat cu versuri și articole la revistele: "Amfiteatru", "Ateneu", "Contemporanul", "Luceafărul", "România literară" ș.a.
A decedat pe 22 mai 1985, la București, moartea sa fiind considerată suspectă, survenind după un conflict cu Elena Ceauşescu.
