Remember. Mae Questel (1908-1998)

Remember. Mae Questel (1908-1998)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Actrița Mae Questel (Mae Kwestel) s-a născut la New York, pe 13 septembrie 1908. La 17 ani, a câștigat un concurs de actorie, apoi a început să apară în spectacole de varietăți. A fost admirată de Max Flescher, creator de desene animate, aflat în căutarea unei actrițe pentru vocea personajului Betty Boop. În perioada 1931-1939, Mae Questel a interpretat vocea personajului Betty Boop în peste 150 de filme de desene animate. De la mijlocul anilor 1930, Questel a asigurat și vocea personajului de desene animate Olive Oyl. A refuzat să se mute la Miami, când studiourile Flescher și-au mutat sediul acolo, în 1938. Când Paramount Pictures a transferat Studioul Fleischer înapoi la New York, Questel s-a reîntors la Olive Oyl. A asigurat și interpretarea vocală pentru personajele Little Lulu și Little Audrey. Mae Questel a jucat și pe Broadway, în piese precum: "A Majority of One", "Enter Laughting" și "Bonjour". A fost distribuită în roluri secundare și în filme dintre care menționăm "Funny Girl", "New York Stories", "National Lampoon's Christmas Vacation". A încetat din viață pe 4 ianuarie 1998, la New York.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 580 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Septembrie 2023 11:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.