Remember. Maria Filotti, o mare actriță a secolului XX

Remember. Maria Filotti, o mare actriță a secolului XX
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Maria Filotti s-a născut pe 9 octombrie 1883, în comuna Batogu, de lângă Brăila. Era în clasele primare, la Brăila, când a văzut prima piesă de teatru.

Urmează cursurile Universității din București, secțiile Litere, Filosofie și Drept, dar și Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică. În 1906 dă examenul de absolvire a Conservatorului și în același an se angajează la Teatrul Național din Iași, unde debutează cu spectacolul "În lumea mare" de Dumas-fiul. Pe parcursul stagiunii este distribuită în multe piese, dintre care: "Victimele legii", "Jucătorii de cărți", "Două orfeline", "Stafia bărbatului".

În 1907 are debutul pe scena Teatrului Național din București, interpretând rolul Vidrei în "Răzvan și Vidra". Au urmat multe alte roluri, dintre care amintim: Zoe în ”O scrisoare pierdută”, Irina în ”Pescărușul”, Adela în ”Citadela sfărâmată”. A jucat în 167 de piese, iar în 45 a deținut roluri principale. Acestea au fost variate, pe registre multiple, de la ingenue până la femei fatale, regine, personaje clasice sau de legendă. Timp de trei decenii a fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică București.

A încetat din viață pe 5 noiembrie 1956, la București.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 618 ori Ultima modificare Vineri, 03 Noiembrie 2023 18:42

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.