Criticul literar Laurențiu Ulici s-a născut pe 6 mai 1943, la Buzău. A urmat cursurile Liceului "I.L. Caragiale" din Ploieşti şi pe cele ale Facultății de Filologie și ale Facultății de Filosofie de la Universitatea din București. Mai multe încercări poetice i-au apărut, începând din 1959, în revista "Luceafărul". Primele sale texte critice au apărut, începând din 1965, în revista "Contemporanul", în a cărei redacţie a lucrat timp de peste două decenii (1966-1989).
A mai publicat în revistele "România literară", "Amfiteatru", "Convorbiri literare", "Viaţa românească" etc. Debutul său editorial s-a produs în 1971, cu volumul de eseuri "Recurs". Scrierile sale cuprind antologii: "Cartea de aur", "O mie şi una de poezii româneşti", "Nobel contra Nobel"; eseuri: "Biblioteca Babel", "Dubla impostură"; cronică literară: "Confort Procust".
A semnat şi prefeţele la numeroase ediţii de carte românească şi străină. În perioada 1995-2000, a fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România. A încetat din viață pe 16 noiembrie 2000.
