Ciupercile, sursă importantă de fibre și minerale

Ciupercile, sursă importantă de fibre și minerale
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ciupercile sunt o sursă eficientă de proteine în post și o resursă prețioasă pentru asigurarea unor elemente esențiale pentru o dietă corectă, subliniază nutriționistul Mihaela Bilic.

"Aveți nevoie de argumente nutriționale? Ciupercile au multe fibre, minerale (potasiu, zinc, seleniu, fier) și toate vitaminele din grupul B. Spre deosebire de alte legume, ciupercile nu conțin fitați, deci fierul din compoziția lor se absoarbe eficient. În ciuperci avem concentrația maximă de vitamine B de origine vegetală. 100 grame de ciuperci acoperă 30-40 la sută din doza zilnică recomandată de vitamina B3 și B5.

Ce trebuie să știm despre ciuperci? Că se comportă ca un burete, absorb rapid apa sau uleiul în care sunt gătite. Cât despre gătit, ideal este să le rumeniți fără ulei într-o tigaie bine încinsă, preț de câteva minute. Nu prelungiți excesiv timpul de gătit, ciupercile pot fi consumate și crude, deci e de preferat să fie semigătite decât gătite excesiv și uscate. Puneți sare peste ciuperci de la începutul gătitului, pentru că sarea are capacitatea să scoată apa dintr-un produs, prin urmare, ciupercile vor pierde jumătate din cantitatea de apă din structura lor, iar gustul se va intensifica.

De ce ne plac așa mult ciupercile? Conțin acid glutamic, forma naturală a monoglutamatului de sodiu. Și când spunem glutamat, spunem al cincilea gust, adică delicios și irezistibil. De consumat fără restricție de cantitate, mai ales că au doar 10 calorii/100 g", a explicat Mihaela Bilic, în cadrul emisiunii "Doctor de bine" de la Pro Tv.

Citit 928 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Noiembrie 2023 16:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.