Tom Wilkinson a murit la 75 de ani

Tom Wilkinson a murit la 75 de ani
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Actorul britanic Tom Wilkinson, cunoscut în special pentru rolul din "The Full Monty", un film despre un grup de muncitori siderurgişti în şomaj care încep o carieră de stripperi, a murit, pe 30 decembrie, la vârsta de 75 de ani. Filmul de succes din 1997 despre un grup improbabil de bărbaţi care fac striptease a câştigat Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră şi a fost nominalizat la alte trei categorii, inclusiv Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor. În "The Full Monty", Tom Wilkinson l-a interpretat pe Gerald Cooper, un fost maistru recrutat pentru a-i ajuta pe muncitorii şomeri să danseze. Actorul a primit un premiu BAFTA pentru cel mai bun rol secundar pentru interpretarea sa.

Recent, Tom Wilkinson s-a reunit cu Robert Carlyle şi Mark Addy, doi actori cu care a jucat în "The Full Monty", într-un serial Disney+ cu acelaşi titlu.

Printre numeroasele distincţii primite de Tom Wilkinson se numără două nominalizări la Oscar pentru interpretările din "In the Bedroom" în 2001 şi "Michael Clayton" în 2007.

Robert Carlyle i-a adus un omagiu colegului său de platou, numindu-l "un adevărat titan al actoriei, unul dintre cei mai mari nu doar din generaţia sa, ci din toate generaţiile". Actorul american George Clooney, care a jucat alături de Wilkinson în "Michael Clayton", a declarat pentru Variety: "Tom făcea fiecare proiect mai bun. Făcea ca fiecare actor să fie mai bun. Era întruchiparea eleganţei şi ne va lipsi tuturor".

Tom Wilkinson s-a născut în Leeds, într-o familie de fermieri, a studiat la Academia Regală de Artă Dramatică din Londra şi a jucat în peste 130 de filme şi seriale de televiziune, printre care "Batman Begins", "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" şi "Shakespeare in Love".

În 2005, Tom Wilkinson a fost făcut ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, pentru servicii aduse artei dramatice.

Citit 558 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 06:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.