Pâine de casă. Gustul copilăriei

Pâine de casă. Gustul copilăriei
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Nimic nu se compară cu mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor, așa că putem face asta acasă, când avem timp și chef

Însă cu siguranță puteți găsi și în magazine pâine de calitate. Și chiar dacă este feliată și pusă în pungă, tot sănătoasă rămâne. Prezentăm o rețetă de pâine de casă, simplă, dar al cărei rezultat final va încânta pe toată lumea. Se poate servi cu orice fel de mâncare, dar maeștrii bucătari o recomandă în special cu salata de icre.  

Ingrediente: 4 măsuri de făină (adică aproximativ 700 de grame), 2 lingurițe de drojdie, 2 lingurițe de zahăr, 2 lingurițe de sare, 2 măsuri și ¼ de apă caldă, 2 linguri de ulei.

Preparare: Prima dată se amestecă foarte bine făina împreună cu drojdia, zahărul și sarea până se omogenizează foarte bine. Apoi se mai adaugă 2 măsuri și ¼ de apă caldă, împreună cu cele două linguri de ulei. Se amestecă totul foarte bine, din nou, folosind o lingură. Aluatul obținut este unul moale și lipicios. Se lasă la dospit o oră, la loc cald. Separat, într-o tavă care se tapetează cu o foaie de copt, se toarnă aluatul. Se lasă încă o oră la dospit în tavă. După ce s-a încheiat procesul de creștere a aluatului, tava se introduce în cuptorul preîncălzit, la 170 de grade Celsius, pentru 45 de minute sau până trece testul scobitorii.

 

Citit 1048 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Martie 2024 01:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.