Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad, într-o familie de înalţi dregători. A învățat în copilărie la pensioane conduse de francezi în Galați şi Iași. Și-a continuat apoi studiile la Paris, unde a obținut diploma de bacalaureat în Litere, în 1835. A urmat în continuare cursuri de drept şi medicină la Pavia şi Bologna, pe care nu le-a finalizat.
A revenit în ţară şi a intrat în armată, pentru o perioadă de trei ani. S-a căsătorit, în 1844, cu Elena Rosetti.
Pe 27 martie 1848, s-a alăturat revoluţionarilor moldoveni din Iaşi, pronunţându-se pentru realizarea unui program de reforme.
În perioada 1842-1859, a ocupat funcţii importante în justiţie şi administraţie. A fost preşedinte al Tribunalului districtului Covurlui, director al Ministerului de Interne al Moldovei şi pârcălab al oraşului şi portului Galaţi.
În perioada decembrie 1858 - ianuarie 1859, au avut loc alegeri atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. În cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naţionale, înaintea Adunării Elective a Moldovei, Mihail Kogălniceanu l-a propus drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Astfel, pe 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei. În dimineaţa de 24 ianuarie/5 februarie 1859, Adunarea Electivă l-a ales, în unanimitate, pe Cuza şi domn al Ţării Româneşti.
Recunoaşterea unirii celor două principate s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, şi prin deschiderea, la Bucureşti, pe 24 ianuarie/5 februarie, a primului Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat în mod solemn "Unirea definitivă a Principatelor"', iar Bucureştiul a fost desemnat capitală a ţării.
În următorii ani, a avut loc un vast program de unificare şi centralizare a unor instituţii (poştă, telegraf, vămi), a circulaţiei monetare, a sistemului judecătoresc. A fost organizată armata şi s-au înfiinţat şcoli militare. S-au înfăptuit reforme radicale, precum secularizarea averilor mănăstireşti şi reforma agrară, care i-au nemulţumit pe conservatori şi pe liberalii radicali.
Ca urmare a tensiunilor tot mai mari, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara, în februarie 1866, petrecându-și restul vieţii în exil. A încetat din viață pe 15 mai 1873, la Heidelberg, Germania. A fost adus în ţară şi înmormântat în comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi.
