Barbu Ştefănescu Delavrancea s-a născut pe11 aprilie 1858, la Bucureşti. În conştiinţa publică, Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut ca unul dintre clasicii literaturii române, mai ales prin lucrările "Apus de Soare" şi "Hagi Tudose", dar el a fost atât un important avocat, cât şi un ministru al lucrărilor publice extrem de competent şi productiv.
A studiat la liceele "Gh. Lazăr" şi "Sf. Sava" A urmat, în perioada 1877-1882, Facultatea de Drept din Bucureşti.
1877 a fost anul debutului său literar, cu o poezie publicată în "România liberă", sub semnătura Barbu, folosită şi pentru debutul său editorial, cu volumul de versificări "Poiana Lungă - Amintiri", din 1878.
În 1882, şi-a pregătit doctoratul în drept în Franţa, fără însă să-l mai susţină. În timpul petrecut la Paris (1882-1884), s-a preocupat de cultura franceză şi universală, frecventând şi documentându-se în instituţiile de cultură şi artă din capitala civilizaţiei lumii. Opera lui Honore de Balzac, Victor Hugo, Emile Zola etc. a constituit o preocupare susţinută a lui Delavrancea, care a fost şi un admirator al lui Shakespeare, Tolstoi sau Dostoievski.
Întors în ţară, s-a înscris în Baroul Ilfov. A fost conferenţiar al Ateneului Român, redactor la "România liberă", prim-redactor la "Epoca" şi "Lupta", colaborator la "Revista literară", "Familia", "Drepturile omului", "Românul", "Literatură şi ştiinţă", redactor la "Revista nouă", iar în 1887 a scos revista "Lupta Literară".
A scris proză, ca "Sultănica", "Linişte", "Trubadurul", "Paraziţii", "Între vis şi viaţă", "Hagi Tudose", dar şi dramaturgie, "Irinel", "Hagi Tudose", "A doua conştiinţă". Cea mai apreciată scriere a sa rămâne trilogia istorică "Apus de soare", "Viforul" şi "Luceafărul", piese de teatru care abordează istoria Moldovei secolului al XVI-lea, prin prisma a trei personalităţi remarcabile: Ştefan cel Mare, Ştefăniţă şi Petru Rareş.
Delavrancea a fost și un strălucit avocat, fiind chiar numit în epocă "avocatul cauzelor pierdute", întrucât era considerat unicul salvator posibil de către clienţii disperaţi. Marele scriitor a pledat în foarte multe procese, majoritatea penale, dar antologice au rămas procesul de calomnie Caragiale - Caion (1902) şi cel al arhitectului Ion Socolescu (1903) cunoscut sub denumirea de "Inocent".
Pe 4 aprilie 1908, a devenit membru corespondent al Academiei Române şi, apoi, membru titular pe 19 mai 1912. A fost vicepreşedinte al Academiei între 30 mai 1915 şi 29 aprilie 1918.
A avut două fiice celebre, pianista şi scriitoarea Cella Delavrancea şi Henrieta Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.
A încetat din viață la 29 aprilie 1918, la Iaşi.
