Prozatorul şi dramaturgul Gib I. Mihăescu s-a născut pe 23 aprilie 1894, la Drăgăşani, Olt.
A absolvit cursurile Colegiului National "Carol I" din Craiova, a urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti între 1914-1916, întrerupându-le din cauza războiului. A participat la Primul Război Mondial ca elev-ofițer, fiind combatant în 1917 în luptele de la Mărășești - Mărăști - Oituz şi primind decoraţii pentru faptele sale de arme. S-a reînscris apoi la Facultatea de Drept şi şi-a susţinut examenul de licenţă în 1923.
A debutat în 1919, în revista "Luceafărul", cu povestirea "Linia întâi". În acelaşi an, a lucrat în redacţia ziarului "Ţara nouă", până în 1920, când a plecat la Cluj. Aici, împreună cu Adrian Maniu şi Cezar Petrescu, a fondat revista "Gândirea". A mai colaborat cu schiţe şi nuvele la revistele "Viaţa literară", "Hiena", "Vremea", "Adevărul literar şi artistic", "Sburătorul" ş.a.
După 1923, a părăsit gazetăria şi a început să profeseze avocatura, la Chișinău și în orașul natal.
A debutat editorial cu nuvele adunate în volumele "La Grandiflora" (1928) şi "Vedenia" (1929). După experienţa de nuvelist a început să scrie romane - gen care l-a consacrat drept unul dintre cei mai valoroși prozatori români moderni.
Printre romanele apreciate de critică se numără: "Braţul Andromedei" (1930), "Rusoaica" (1933), "Femeia de ciocolată" (1933), "Zilele şi nopţile unui student întârziat" (1934). Ultimul său roman, "Donna Alba" (1935), este o operă autobiografică, scrisă la mai bine de un deceniu de la terminarea războiului, care scoate în evidență importanța acestui eveniment, precum și felul în care a marcat existența scriitorului.
A mai scris piesa de teatru "Pavilionul cu umbre" (1928), care a avut un foarte mare succes pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în stagiunea 1927-1928.
În 1930 s-a stabilit la Bucureşti şi a fost numit funcţionar la Direcţia Presei şi Informaţiilor din Ministerul Afacerilor Străine.
A încetat din viață pe 19 octombrie 1935, la Bucureşti.
