Alexander Pope, ”scriitorul chintesență” al perioadei neoclasice din Europa, s-a născut pe 21 mai 1688, la Londra. A studiat acasă cu profesori particulari, dar a fost și autodidact, învățând greaca veche, italiana, franceza și studiind poezia latină și engleză. Publicarea „Pastoralelor”, în 1709, l-a adus în centrul vieții literare londoneze.
În această perioadă, a scris și „Eseuri despre critică”, „Pădurea Windsor”, „Eloisa către Abelard”. În 1714, i-a apărut „Răpirea Buclei”, unul dintre cele mai mărețe poeme comico-eroice scrise vreodată, folosind cu efect umoristic procedeele epice ale lui Homer și Vergiliu. A urmat o perioadă în care s-a ocupat de traducerile ”Iliadei” și Odiseei” ale lui Homer și ale operelor lui Shakespeare.
Începând din 1727, Pope a revenit la lucrările originale, printre care se numără satira „Dunciada” și „Eseurile morale”. Lucrarea sa filosofică „Eseul despre om” (neterminată) conturează un sistem etic unificat, un ecou al lui Milton, pentru "a răzbună purtarea lui Dumnezeu față de om”. S-a stins din viață pe 30 mai 1744, la Londra.
