Actorul de teatru, film și televiziune Petre Gheorghiu s-a născut pe 20 iunie 1929, la Iași. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Și-a început activitatea teatrală la Teatrul Național din Iași, apoi a fost remarcat de actrița Lucia Sturdza-Bulandra, care în 1956 l-a adus la Teatrul Municipal din București, unde punea bazele unei trupe de elită.
Considerat un "munte" de talent, Petre Gheorghiu a făcut parte din "generația de aur" a teatrului românesc, generație care includea actori ca Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Ileana Predescu, Irina Petrescu, regizorul de teatru și film Liviu Ciulei, regizorul de teatru și film Lucian Pintilie, cărora li s-a alăturat mai târziu neuitatul Toma Caragiu.
Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără cele din: ”Sfântul Mitică blajinul”, ”Avalanșa”, ”Tudor”, „Neamul Șoimăreștilor”, ”Mihai Viteazul”, ”Nunta de piatră”, ”Un zâmbet pentru mai târziu”, ”Dincolo de pod”, ”Marele singuratic”, „E atât de aproape fericirea”, ”Gustul și culoarea fericirii”, ”Blestemul pământului, blestemul iubirii”, ”De ce trag clopotele, Mitică?”, „O scrisoare pierdută”, ”Așteptând un tren”, ”Prea tineri pentru riduri”, ”Cireșarii”, ”Moromeții”, ”Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie”, ”Mușcata din fereastră” etc. Personajele cărora le-a dat naștere au rămas în memoria colectivă a iubitorilor de teatru și film.
În ceea ce privește teatrul, s-a remarcat în ”Omul care aduce ploaia”, ”Macbeth”, ”Forma”, ”A douăsprezecea noapte”, ”Clipe de viață”, ”Livada cu vișini” sau ”O scrisoare pierdută”.
Petre Gheorghiu a fost artist, dar și un pedagog extraordinar, fiind profesor pentru încă o generație care a strălucit în teatru și în film. Printre cei pe care i-a învățat să fie actori se numără Florian Pittiș, Ion Caramitru, Virginia Mirea, Jeanine Stavarache, Dan Puric, Ștefan Bănică Jr., Florin Piersic Jr., Mihai Bisericanu, Daniela Nane.
În 1967, a primit Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
În 1987, la 58 de ani, a decis să-și schimbe radical viața, plecând din țară, deși avea succes, iar cariera sa era la vârf. Regimul comunist și rigorile vremii l-au convins însă să aleagă o altă cale. A plecat împreună cu soția, având adesea slujbe cu mult sub nivelul său, acceptând să lucreze şi ca zugrav. După Revoluție, s-a întors în România.
A încetat din viață pe 6 august 2000, la Bucureşti.