Inginerul Ioan M. Anton s-a născut pe 18 iulie 1924, la Holod, judeţul Bihor.
A urmat cursurile școlii primare din comuna natală, apoi Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuș. Ulterior a urmat cursurile Politehnicii din Timișoara. În 1960 a obținut titlul de doctor inginer cu teza "Curbe caracteristice de cavitație la pompele centrifuge cu turație specifică joasă".
Activitatea sa didactică şi ştiinţifică s-a contopit mai mult de şase decenii cu dezvoltarea Politehnicii timişorene. A fost prodecan şi decan al Facultăţii de Mecanică, prorector şi rector al Institutului Politehnic "Traian Vuia" din Timişoara.
A fost cercetător ştiinţific şi director al Centrului de Cercetări Tehnice - Baza de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara a Academiei Române; director al Centrului de Cercetare a Maşinilor Hidraulice din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara; director al Centrului de Cercetări Hidrodinamice, Cavitaţie şi Lichide magnetice de la Institutul Politehnic din Timişoara. A contribuit la înfiinţarea Laboratorului de maşini hidraulice din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara, a elaborat metodele de proiectare ale unor pompe centrifuge şi axiale de înaltă tehnicitate şi a unor turbine hidraulice.
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 220 de lucrări şi articole apărute în publicaţii de profil din ţară şi străinătate - "Fenomenul de cavitaţie la maşinile hidraulice" (1958), distinsă cu Premiul "Aurel Vlaicu" al Academiei Române; "Încercarea maşinilor hidraulice şi pneumatice" (1959); "Incipienţa fenomenului de cavitaţie în mişcări plane şi periodice" (1968) ş.a.
S-a numărat printre membrii comisiilor de recepţie a hidrocentralelor de la Porţile de Fier I şi Lotru.
Pe 21 martie 1963 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar la 1 martie 1974 - membru titular. A fost vicepreşedinte al Academiei între 1974 şi 1990, apoi vicepreşedinte cu delegaţie de preşedinte, în perioada 1981-1984.
A fost membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg şi membru activ al Academiei de Ştiinţe din New York. A fost Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti (1997) şi al Universităţii Politehnice din Timişoara (1999).
În 1961 a fost distins cu Premiul "Aurel Vlaicu" al Academiei Române, în 1970 cu Ordinul "Meritul Ştiinţific" clasa I, iar în 2000 cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Ofiţer.
A încetat din viaţă pe 12 aprilie 2011, la Timișoara.
