Constantin Brăiloiu, compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor, s-a născut pe 13 august 1893, la București. A avut un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală. Este considerat teoreticianul etnomuzicologiei moderne.
Și-a început pregătirea muzicală la București și şi-a continuat-o la Viena, Lausanne și Paris. Intenționa să ajungă compozitor, de aceea și-a însușit o cultură muzicală profundă, de expresie occidentală. Întors în țară, în 1920, s-a numărat printre fondatorii Societății Compozitorilor Români (fiind secretar general între 1926 și 1943).
S-a orientat spre folclor, astfel că în 1928 a creat arhiva de folclor a Societății Compozitorilor. După trei ani, a elaborat o metodă de culegere a folclorului muzical. Specialiștii susțin că în felul acesta a marcat istoria folcloristicii europene. În spațiul românesc, în perioada 1928-1943, a înregistrat peste 7.000 de melodii, lucrând cu echipele formate de sociologul Dimitrie Gusti în 289 de sate.
A fost profesor de istoria muzicii și folclor muzical la Conservatorul din București și la Academia de Muzică Religioasă a Patriarhiei.
Din 1948, s-a stabilit la Paris, ajungând cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică al Franței. Spirit creator prin excelență, a reluat în străinătate iniţiativa din România, fondând, la Geneva, Arhiva Internațională de Folclor, căreia i-a fost director între 1944 și 1958. S-a implicat, de asemenea, în întemeierea Cercului Internațional de Studii etnomuzicale din Belgia.
Lucrarea sa "Viața muzicală a unui sat. Cercetări privind repertoriul din Drăguș" a devenit clasică. Este o îmbinare între cercetarea fondului muzical și constatări sociologice, fiind considerată "piatră de hotar" în etnomuzicologia contemporană. Activitatea sa în cadrul colecției universale de muzică populară (sub egida UNESCO) a însemnat, între altele, realizarea a 40 de discuri cu piese muzicale culese de la 169 de etnii din Europa, Asia și Africa. Folclorul românesc a fost o constantă în preocupările sale și la Museé de lʹHomme de la Paris a scos, în 1950, patru discuri din creația țări sale. Rămâne memorabilă atât creația sa de compozitor (muzică corală și de cameră), cât și cea de pedagog (cu manuale de muzică pentru diferite clase).
Franța i-a prețuit în mod particular activitatea și l-a decorat cu Legiunea de Onoare (1929). În România, opera sa a fost publicată în patru volume, între 1967 și 1980. În 1990, Academia Română i-a recunoscut calitatea de membru, conferită în 1946.
A încetat din viață pe 20 decembrie 1958, la Geneva.
