Medicul Thoma Ionescu s-a născut pe 13 septembrie 1860, la Ploiești, fiind fratele politicianului Take Ionescu. După absolvirea Liceului "Sfântul Sava", a studiat la Facultatea de Medicină din Paris, urmând și cursuri de științe juridice.
După trei ani de pregătire, a început să lucreze la Spitalul "Pitié-Salpêtrière" din Paris, specializându-se în chirurgie. În 1890, a primit titlul de doctor în Medicină și Chirurgie, pentru teza "Colonul pelvian în timpul vieții intrauterine", lucrare premiată de Academia de Medicină din Paris.
În perioada 1892-1895, a lucrat în Franța, ca profesor de anatomie la Facultatea de Medicină. Întors în țară, a devenit doctor la Spitalul "Colțea" și a fost ales, pentru trei mandate, decan al Facultății de Medicină, apoi a fost timp de trei ani rector al Universității din București.
Considerat întemeietorul școlii românești de anatomie și chirurgie, Thoma Ionescu a publicat în 1902 lucrarea "Tratamentul chirurgical al cancerului uterin", în care descria histerectomia lărgită, o operație radicală de extirpare a colului uterin, efectuată pe cale abdominală.
În timpul unor vizite în Anglia și America, în anii 1909-1910, medicul a promovat "rahianestezia înaltă", care putea fi utilizată la intervenții chirurgicale efectuate pe toracele superior și la gât și a făcut demonstrații ale acestei metode în clinici medicale foarte cunoscute.
Școala sa de chirurgie a fost extrem de importantă în formarea specialiștilor români la începutul secolului al XX-lea, iar de numele lui sunt legate proceduri, tehnici și metode chirurgicale inovatoare și chiar instrumente medicale, unele dintre ele fiind utilizate și astăzi.
"Acul Ionescu" este un ac pentru sutură totală cu fir de metal, "Operația Ionescu" este histerectomia totală lărgită cu extirparea grupelor ganglionare limfatice și este practicată pentru intervenția chirurgicală în cancerul de col uterin, "Rahianestezia înaltă Thoma Ionescu" este procedura prin care substanța anestezică este introdusă intrarahidian în regiunea cervicală înaltă sau suboccipital.
În timpul Primului Război Mondial, s-a refugiat la Iași, unde și-a continuat munca de chirurg, operând mii de soldaţi răniţi veniţi de pe front.
S-a aflat printre militanții creării statului național român, în 1918 a făcut parte din Consiliul Național al Unității Românilor de la Paris, iar în 1920-1921 a fost primul delegat al României la sesiunile Ligii Națiunilor de la Geneva.
A fost membru de onoare al Academiei Române.
A încetat din viață pe 28 martie 1926, la București.
