Diplomata Alexandrina Cantacuzino s-a născut pe 20 septembrie 1876, la Ciocăneşti, Ilfov. Rămasă orfană de mamă, a fost crescută şi educată de o mătuşă din familia Ghica, în Franţa, unde a arătat interes pentru limbi străine, istorie, retorică şi economie.
Originile aristocratice ale familiei Cantacuzino i-au conferit şi titlul de prinţesă, un statut nobiliar şi o putere financiară care au fost folosite pentru realizarea idealurilor sale. A susținut mişcarea de emancipare a femeii române chiar și din fonduri proprii, întreţinând şcoli pentru fete (Institutul Tinerelor Fete din Bucureşti, cu 400 de eleve, un externat, un curs secundar cu şcoală de comerţ), cămine pentru băieţi şi fete de liceu, 30 de biblioteci populare. De asemenea, a trimis peste 5.000 de cărţi în Basarabia.
A fost o personalitate reprezentativă a feminismului românesc şi internaţional în primele patru decenii ale secolului al XX-lea. A fost printre primele feministe din România care au susţinut şi au luptat pentru emanciparea economică, socială, politică a femeilor. Susţinea egalitatea între soţi, iar munca femeii în gospodărie considera că trebuia să fie tratată ca o profesie plătită. Idealul feminin era mama, conducătoare a sufletului neamului; bărbatul se ocupă de stat, iar femeia de neam, de popor.
A pledat şi pentru unitate latină, feminismul latin promovat de ea fiind o concepţie a Italiei fasciste, care punea în prim plan educarea mamelor. În acest spirit al feminismului latin, Alexandrina Cantacuzino considera participarea femeilor la viaţa politică ca fiind indispensabilă, iar sacrificiile femeilor în timpul Primului Război Mondial erau considerate baza cetăţeniei politice a româncelor.
Din păcate, românii au uitat că membrele Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR), în frunte cu Alexandrina Cantacuzino, au avut inițiativa construirii unui monument funerar la Mărășești, închinat eroilor din Primul Război Mondial, au publicat chemări și apeluri, au participat la manifestații și slujbe religioase, au spălat și au adăpostit oseminte umane, au donat și au strâns bani, au supravegheat consecvent timp de 29 de ani ridicarea Mausoleului Neamului de la Mărășești.
A fost o oratoare şi scriitoare prolifică, fiind autoarea unui număr impresionant de comunicări şi discursuri, ca: "Femeia în faţa dreptului la vot", "Consiliul Naţional al Femeilor Române (Camera Legislativă) - Drepturile femeii în viitorul cod civil, Studii, comunicări şi propuneri în vederea reformei", "Rostul femeii în viaţa socială şi politică" etc.
A încetat din viață pe 10 octombrie 1944, la București.
