Electrofiziologul britanic Edgar Douglas Adrian s-a născut pe 30 noiembrie 1889, la Hampstead(d), Anglia.
A urmat Școala Westminster, apoi Universitatea Cambridge, la Trinity College, studii clasice și științele naturii. În 1915 și-a încheiat studiile de medicină, efectuând apoi un stagiu clinic la Spitalul St. Bartholomew din Londra, unde, în anii Primului Război Mondial a tratat soldați suferind de leziuni neurologice și de tulburări „nervoase”, ca de exemplu „șocul de obuz”.
În 1932, împreună cu Charles Scott Sherrington, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină pentru descoperirile lui în domeniul funcțiilor neuronilor. A fost unul dintre inițiatorii aplicării electronicii în studiile fiziologice. A făcut cele dintâi experimente pe fibrele nervoase și pe terminațiile nervoase individuale. Din 1934 s-a dedicat studiului electrofiziologic al funcțiilor creierului și al tulburărilor cerebrale. A reușit să înregistreze activitatea electrică a neuronilor individuali.
S-a folosit de electroencefalogramă pentru a cerceta activitatea creierului uman. Lucrarea sa asupra anomaliilor ritmului lui Berger a croit calea pentru cercetări ulterioare în domeniul epilepsiei și a altor patologii cerebrale. Ultimele sale cercetări au fost dedicate simțului mirosului sau al olfacțiunii. Cercetările sale au clarificat baza fizică a senzației și mecanismul controlului muscular. Studiile sale de mai târziu, asupra activității electrice a creierului, au inclus investigarea epilepsiei și localizarea leziunilor cerebrale.
A fost membru al Societății Regale din Londra și a fost ales președintele acesteia între 1950-1955.
A încetat din viață pe 4 august 1977, la Cambridge, Anglia.
