Ideale atât pentru cină, cât și pentru micul dejun, clătitele cu spanac sunt și foarte sănătoase.
Ingrediente: pentru clătite: 100 grame de spanac (baby), 2 ouă, 150 grame de făină albă, 150 ml de lapte, 50 ml de apă minerală, 1/2 linguriță de sare extrafină, 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu, 1 lingură de ulei de măsline, 1 linguriță de zahăr tos, sare, piper, oregano, ulei de floarea soarelui, pentru prăjit; pentru umplut: 1 cutie de cremă de brânză; pentru servit: 1-2 roșii.
Preparare: Spanacul se spală în două-trei ape și apoi se opărește timp de 4 minute în apa care fierbe și în care s-au pus 1/2 linguriță de sare și 1/2 linguriță de bicarbonat. După acest interval de timp, se strecoară spanacul, se lasă să se răcorească și apoi se pasează fin. Se adaugă alternativ, făină, câte o lingură, ouăle pe rând și laptele, puțin câte puțin. Când aceste ingrediente s-au încorporat, se adaugă condimentele, după gust (sarea, piperul și oregano), zahărul, uleiul de măsline și apa minerală. Se omogenizează compoziția și se fac clătitele, în tigaia încinsă, unsă cu un strat subțire de ulei de floarea soarelui. Când s-au făcut toate clătitele, se umplu cu cremă de brânză și se servesc calde, cu feliuțe de roșii.