Concert românesc de vioară în Capela Sixtină

Concert românesc de vioară în Capela Sixtină
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Violonistul român Alexandru Tomescu a cântat, la începutul lunii iunie, în Capela Sixtină, pentru noul papă, Leon al XIV-lea, la o ceremonie în memoria cardinalului Iuliu Hossu.

"Mă pregăteam să merg la dentist şi am primit un telefon. «Domnule Tomescu, vă rugăm să cântați peste trei zile în Capela Sixtină, în prezența Papei Leon al XIV-lea!». Am crezut că este o glumă, aşa că am întrebat încă o dată. La telefon era Silviu Vexler, președintele Comunității evreilor din România: «Este un eveniment solemn în memoria cardinalului Iuliu Hossu, anul 2025 fiind dedicat lui, drept recunoștință pentru acțiunile de salvare a evreilor în perioada Holocaustului»".

Alexandru Tomescu a câștigat în anul 2023 încă o dată competiția "Stradivarius Elder-Voicu", dar în Capela Sixtină nu a cântat cu celebra vioară. "Din cauza timpului prea scurt, procedurile n-au permis ieșirea Stradivariusului din ţară. L-am luat pe «Jack», vioara mea care «s-a născut» într-un butoi de whisky Jack Daniels", a spus Alexandru Tomescu.

"A fost copleșitor. Am mers printre niște case, pe culoare prăfuite, iar singurele pete de culoare erau gărzile Vaticanului. Am intrat în Capela Sixtină. Nu mai fusesem acolo de când eram copil. Am fost cu mama la un concurs de vioară și am vizitat atunci şi Capela Sixtină. Mă așteptam să fie filtre mai stricte, dar nici vorbă, totul a fost relaxat", a povestit violonistul.

"Capela Sixtină are o acustică incredibilă, este un instrument în sine. În România, avem un loc similar doar în Sebeș, la Catedrală. Am cântat Bach într-un loc sacru, niciodată nu mi-am putut imagina că există atâta liniște într-un loc plin de oameni. După Bach, am revenit cu Ciprian Porumbescu. Mi s-a spus după concert că s-a lăcrimat. Așa de surprinzătoare a fost Balada pentru cei prezenţi", a mai spus Alexandru Tomescu.

În vârstă de 48 de ani, violonistul Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrei Radio România de 20 ani. A câştigat în anul 2007 pentru prima oară dreptul de a cânta pe faimoasa şi valoroasa vioară "Stradivarius Elder-Voicu 1702", pentru o perioadă de cinci ani, în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii. Vioara, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente marca Stradivarius din lume. Instrumentul a fost cumpărat în 1956 de statul român pentru Ion Voicu cu 70.000 de franci elveţieni. Instrumentul este evaluat la suma de 1,2 milioane de dolari.

Citit 242 ori Ultima modificare Marți, 10 Iunie 2025 12:35

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro