Botanistul Alexandru Borza s-a născut pe 21 mai 1887, la Alba Iulia.
A fost întemeietorul Grǎdinii Botanice din Cluj și al geobotanicii din România și printre primii specialiști europeni care au făcut cercetări sistematice în etnobotanică.
A urmat Seminarul Central Catolic din Budapesta, apoi Facultatea de Științe din Budapesta, unde a obţinut doctoratul în Științe Naturale. Înainte de perioada în care a fost activ la Universitatea din Cluj, a predat la gimnaziul de la Blaj, până la Primul Război Mondial, când a fost deportat la Oradea. A fost, până în 1919, profesor de Științe Naturale la Liceul de Băieți din Blaj, iar după aceea profesor de Botanică la Universitatea din Cluj. A fost prodecan și decan al Facultății de Științe, dar și rector al Universității din Cluj.
La Cluj a desfășurat o activitate amplă, întemeind publicații științifice, fondând (în 1923) și conducând Institutul Botanic. A fondat, în 1920, Grădina Botanică din Cluj (care îi poartă numele începând cu 1991) și Muzeul Botanic. Tot la inițiativa sa a fost înființat Parcul Național Retezat, primul parc național românesc. A încetat din viață pe 3 septembrie 1971, la Cluj.
