Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer industrial elvețian, s-a născut pe 22 decembrie 1908, la Winterthur, cantonul Zürich.
După o ucenicie ca argintar, în perioada 1924 – 1927, și-a început studiile la Bauhaus din Dessau (școală de artă, design și arhitectură, dar și un curent artistic).
După ce a lucrat la designul grafic pentru puținele clădiri moderne construite în acea vreme, și-a construit prima lucrare, propria sa casă și studioul, în Zurich-Höngg.
A avut prima sa expoziție în 1933 și a devenit profesor la Școala de Artă din Zurich. În 1953 a construit Academia de Design din Ulm și a devenit primul rector al universității.
Începând cu 1937, Max Bill a fost „forța motrice” a pleiadei de artiști elvețieni reuniți în grupul cunoscut ca Allianz.
Este considerat, de lumea artistică, ca având influența cea mai decisivă asupra designului grafic elvețian începând cu anii 1950, datorită scrierilor sale teoretice, precum și pentru munca sa constantă, longevivă și prosperă. Legătura sa cu timpurile mișcării moderniste i-a oferit o autoritate specială. Ca designer industrial, munca sa se caracterizează printr-o claritate a designului și proporții precise.
Exemple concrete sunt ceasurile sale, de perete și de mână, realizate pentru firma Junghans, unul din clienții săi pe termen lung.
Printre cele mai notabile modele, din gama largă de produse ale lui Bill, se numără Ulmer Hocker, realizat în 1954, un taburet multifuncțional, care poate fi folosit și ca element de raft, birou pentru difuzor, tabletă sau măsuță laterală.
În calitatea sa de designer și artist grafic și vizual, Bill a căutat să creeze forme care să reprezinte vizual „noua fizică” de la începutul secolului al XX-lea. Fuziunea artistului și a designerului din el a căutat să creeze obiecte, astfel încât noua știință a formei să poată fi înțeleasă de simțuri, adică ca o artă concretă. Astfel, Bill nu este un raționalist – așa cum se crede de obicei – ci mai degrabă un fenomenolog, unul care înțelege întruchiparea ca fiind expresia supremă a unei arte concrete.
În acest fel, el nu se extinde atât de mult, ci reinterpretează teoria Școlii Bauhaus, al cărei elev a fost.
A realizat picturi geometrice „de rezervă” și sculpturi sferice, unele bazate pe banda Möbius, în varii materiale, precum piatră, lemn, metal și ipsos. Lucrările sale ca arhitect includ o clădire de birouri, în Germania, o stație de radio, în Zürich, respectiv, un pod, în estul Elveției.
În 1993, i s-a acordat "Premiul Nobel pentru Artă" Praemium Imperiale.
A încetat din viață pe 9 decembrie 1994, laBerlin.
(diferite surse)
