Criticul literar Valeriu Cristea s-a născut pe 15 ianuarie 1937, la Arad.
A urmat școala primară la Galați, apoi Liceul ”George Barițiu” din Cluj. La insistențele familiei, s-a înscris la Facultatea de Mecanică, pe care a abandonat-o rapid, pentru a urma Filologia. S-a transferat în 1956 la Universitatea București, dar în primăvara anului 1959, din cauza solidarizării cu un coleg exclus pe motive politice, a fost și el exmatriculat. A muncit pe șantier ca muncitor necalificat, reușind să-și reia studiile universitare în decembrie 1960.
A debutat în 1962 cu o cronică publicată în ”Gazeta literară”. Atracția sa pentru opera lui Dostoievski și-a spus cuvântul încă de la începuturi, a doua sa carte, publicată în 1971, purtând titlul ”Tânărul Dostoievski”. I-au urmat: ”Pe urmele lui Don Quijote”, ”Introducere în opera lui Ion Neculce”, ”Domeniul criticii”, ”Alianțe literare”, ”Spațiul în literatură” ”Modestie și orgoliu”, ”Fereastra criticului”, ”După-amiaza de sâmbătă” ”Despre Creangă”, ”A scrie, a citi” etc.
A fost profesor în comuna Gruiu, județul Ilfov, apoi redactor la ”Gazeta literară” (transformată în ”România literară”). După Revoluție a fost redactor-șef al revistei ”Caiete critice” și a făcut parte din comitetul director al revistei ”Literatorul” (pe care a înființat-o împreună cu Eugen Simion și Marin Sorescu). A fost redactor la Editura Cartea Românească, iar din 1998, la revista ”Creanga de aur”, editată de Fundația Culturală Română.
Valeriu Cristea a practicat o critică neepurată de sentimente, textele sale rămânând mai degrabă documentele unei sensibilităţi colocviale decât ale unei autorităţi inflexibile.
Înainte de orice, la Valeriu Cristea, un critic cu fibră de moralist, impresionează bucuria lecturii şi capacitatea de a surprinde nuanţele cu declarată intensitate emotivă, explorând viaţa sufletească. A iubit literatura cu „naivitatea” unui „simplu” cititor, departe de acel plictis superior, purtând rictusul îndeplinirii unei obligaţii nesuferite, afişat de alţii.
A fost de trei ori laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor și de două ori cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. Pentru volumul ”După-amiaza de sâmbătă”, i s-a decernat Premiul ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române (1989).
A încetat din viață pe 22 martie 1999, la București.
