Grigoraş Dinicu, violonist şi compozitor, s-a născut pe 3 aprilie 1889, la București.
A fost un excepţional violonist, care s-a remarcat în perioada interbelică prin originalitatea interpretării vechilor partituri ale muzicii lăutăreşti, dar şi prin tehnica instrumentală strălucitoare, calităţi care i-au adus faimă pe plan mondial.
Are meritul de a fi desfiinţat orice hotar între muzica clasică şi cea populară şi de a fi făcut legătura între mahala şi burghezie, aducând sonorităţile horelor, doinelor şi cântecelor muzicii lăutăreşti de la periferia oraşului, unde erau în parte uitate, adaptându-le şi prezentându-le pe cele mai prestigioase scene ale lumii, începând cu cea a Ateneului Român, dar şi pe undele radioului.
A urmat Conservatorul de Muzică din București, unde a lucrat cu Carl Flesch. Pentru a-şi câştiga existenţa, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, la „Târgul moşilor” şi prin localuri.
În 1906 şi-a dat examenul de licenţă pe scena Ateneului Român, interepretând Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, spectacol premiat cu locul I. Printre bisurile executate, a strecurat şi compoziţia proprie ”Hora staccato”, care l-a făcut nemuritor.
A cântat în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucţiunii Publice, în taraful Radiodifuziunii, la Restaurantul-grădină „Bufet”, la Restaurantul „Gambrinus”, la restaurantul lui Ionică Enescu. Aici au venit să-i asculte virtuozitatea mari solişti ai lumii şi figuri remarcabile ale culturii româneşti: George Enescu, Victor Eftimiu, Tony Bulandra, Al. Brătescu-Voineşti, iar Grigoraş Dinicu le cânta deopotrivă piese din repertoriul clasic, de café concert sau popular.
După Primul Război Mondial, violonistul era deja consacrat pe plan european: angajament la “Green Park Hotel” din Londra, la Monte Carlo şi apoi la Paris, cu un contract la “Ambassadeur”.
La Expoziţia Mondială de la New York, în 1939, taraful lui Grigoraş Dinicu a fost însoţit de Maria Tănase. Au fost atât de admiraţi încât aveau să cânte câteva luni după aceea la restaurantul lui Jean Filipescu din New York, spre deliciul ascultătorilor veniţi din toată lumea. Unul dintre spectacolele expoziţiei a fost difuzat de postul Radio Bucureşti pentru ascultătorii din România.
De-a lungul carierei sale, a fost distins cu: Coroana României în grad de ofițer, Medalia „Bene Merenti”, Steaua României în grad de cavaler, titlul de Ofițer al Academiei Franceze, Ordinul „Meritul Cultural”, Oficier d’Instruction Publique.
A încetat din viață pe 28 martie 1949, la București.
