Alina Sorescu, însărcinată în trei luni

Alina Sorescu, însărcinată în trei luni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu sunt în culmea fericirii. Peste mai puţin de şapte luni ei vor deveni pentru prima dată părinţi. Artista a intrat în a treia lună de sarcină şi se declară încântată de faptul că toate examinările medicale sunt pozitive. Cei doi soţi au aflat rezultatul testului de sarcină în urmă cu o lună şi jumătate. Artista mărturiseşte că nu a fost nevoită să recurgă la niciun tratament de fertilizare, deşi şi-a pus, la un moment, problema dacă ar putea concepe un copil pe cale naturală....

Alina Sorescu va deveni mamă, pentru prima dată, la sfârşitul lunii ianuarie 2014.

"Prima ecografie a fost un moment foarte emoţionant pentru amândoi, iar mie mi-au dat lacrimile instantaneu”, declară tatăl, designerul Alexandru Ciucu.

"Eram într-o dimineaţă acasă, Alexandru încă dormea, dar eu n-am mai rezistat şi mi-am făcut testul, care a ieşit....pozitiv! L-am trezit imediat şi m-a surprins că, deşi pentru mine erau încă multe incertitudini, el era totuşi foarte sigur că aşa e.... ca şi cum ar fi avut o legătură cu divinitatea...", a povestit Alina.

Designerul a ţinut să sărbătorească marea veste alături de familie şi de prieteni: „Când mi-a spus Alina că testul de sarcină a ieşit pozitiv, am fost în culmea fericirii, dar m-am ţinut tare şi ca orice bărbat adevărat care află că va fi tată, mi-am strâns prietenii cei mai buni şi am tras o beţie de poveste că doar o dată e prima dată”, a spus el.

Cei doi soţi mărturisesc că îşi doresc un băieţel, pe care, eventual să îl boteze Alexandru sau, în orice caz, cu un nume de sfânt.

„Noi ne dorim să fie băiat, dar ne vom bucura la fel de mult şi dacă va fi fată pentru că este un copil pe care ni-l dorim foarte mult. Ne-am gândit că dacă va fi băiat (şi eu presimt că va fi aşa) ne-ar plăcea să continue tradiţia familiei şi să îl cheme Alexandru, ca pe tatăl şi bunicul lui. Vrem oricum să poarte un nume de sfânt important, fie că va fi băiat, fie că va fi fată”, spun viitorii părinţi.

Alina susţine că nu a fost nevoită să urmeze niciun tratament de fertilizare. "Am conceput acest copil pe cale 100 la sută naturală şi ne-am bucurat că nu a fost nevoie să urmăm vreun tratament de fertilizare sau de vreun alt gen. Ne-am făcut însă amândoi toate analizele şi investigaţiile medicale înainte de a hotărî că dorim să avem un copil, pentru a fi siguri că sănătatea ne permite amândurora acest lucru", a mai povestit ea.

Artista apelează la serviciile medicale ale unui specialist din România.

"Este doctoriţa Alinei, la care merge de obicei pentru controale, cea care a luat sarcina în supraveghere şi care o va şi asista la naştere. Este adevărat că unele analize le-am refăcut anul trecut şi în Austria, şi în Monaco, dar asta numai pentru a verifica şi reconfirma corectitudinea celor făcute în România. Ne-a încântat foarte mult să vedem că, în ciuda speculaţiilor, medicina românească se situează calitativ aproape la acelaşi nivel cu cele vest europene”, a declarat Alexandru.

Alina Sorescu îşi va continua cariera muzicală şi în timpul sarcinii. Artista tocmai a lansat o superbă piesă, „Miere în ceai”, care se află în plină promovare. Alte noi melodii vor fi lansate în curând.

„Am pregătit câteva cântece de dragoste. Primul se numeşte "Miere în ceai" şi transmite multă emoţie. Este exact cum sunt eu, romantică şi sensibilă şi mi-aş dori ca multe femei să se regăsească în ceea ce cânt. Această melodie reprezintă o evoluţie muzicală şi exprimă modul frumos prin care mi-am propus să le cânt oamenilor. Când cânt, o fac cu tot sufletul şi vreau foarte mult ca cei care vor asculta acest cântec să rezoneze cu mine”, declară Alina Sorescu.

sursa:agentiadepresamondena.ro

Citit 1622 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iulie 2013 17:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.