Sâmbătă, 26 iulie, se va desfăşura Concursul naţional de electro dance, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 16,00. Pe scenă, se vor duela aproximativ 30 de dansatori, profesionişti sau începători, din Galaţi, Bucureşti, Buzău, Iaşi, Suceava, Bacău, Timişoara şi Bistriţa. Participanţii, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, vor avea de parcurs trei probe: all styles, 1 vs 1 şi show. Preşedintele juriului va fi campionul naţional de electro dance al Italiei, Andrea Drew Bou Othmane. Intrarea este liberă.
CITEŞTE ŞI:Dacă nu ajungeţi pe LITORAL în acest sezon, IATĂ cum puteţi "aduce" MAREA la Galați