TRAGEDIE AVIATICĂ/ Avion cu peste 290 de persoane la bord s-a PRĂBUŞIT şi NU există SUPRAVIEŢUITORI
Foto: AP Photo

TRAGEDIE AVIATICĂ/ Avion cu peste 290 de persoane la bord s-a PRĂBUŞIT şi NU există SUPRAVIEŢUITORI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Oficialii români sunt în alertă şi încearcă să afle dacă printre victime se află şi români * Posibilă reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU * Autorităţile de la Kiev au închis spaţiul aerian în estul Ucrainei


Un avion de pasageri s-a prăbuşit joi la graniţa dintre Rusia şi Ucraina. Potrivit Agenţiei Itar-Tass, toate persoanele aflate la bord - 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului - au murit. Majoritatea victimelor ar fi olandezi. Aeronava zbura de la Amsterdam (Olanda) spre Kuala Lumpur (Malasia).

Aeronava, un Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines, s-a prăbuşit în estul Ucrainei, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Aeronava a căzut în apropierea oraşului Saktiorsk, din regiunea separatistă pro-rusă Doneţk, la aproximativ 50 de kilometri de graniţa dintre cele două ţări, într-o zonă în care mai multe aeronave militare au fost doborâte de separatişti pro-ruşi. Aeronava a dispărut de pe radar pe când se afla la o altitudine de 10.000 de metri, potrivit unor surse din cadrul forţelor de securitate ucrainene. Bucăţi din avion au zburat la sute de metri distanţă de locul tragediei şi au ajuns până în curţile oamenilor. Momentul prăbuşirii a fost surprins de mai mulţi localnici.

Echipajul avionului de pasageri al companiei Malaysia Airlines nu a semnalat nicio problemă în timp ce era în spaţiul aerian al Ucrainei, au afirmat surse oficiale, citate de AFP. Miliţiile separatiste şi pompierii sosiţi la locul prăbuşirii avionului de pasageri, în estul Ucrainei, au recuperat cutiile negre ale aeronavei, au afirmat surse citate de CNN. Autorităţile ucrainene nu au acces în zona dezastrului aviatic, regiunea fiind sub controlul separatiştilor proruşi.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a dispus activarea celulei de criză la nivelul MAE ca urmare a catastrofei aviatice din Ucraina, obiectivul prioritar constituindu-l obţinerea de informaţii certe cu privire la cetăţenia pasagerilor aflaţi la bordul avionului prăbuşit, până acum nefiind informaţii oficiale.

Ipoteza că avionul ar fi fost doborât este cea despre care se vorbeşte cel mai mult în presa din întreaga lume.

 

UPDATE:

Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă sol-aer, a anunţat un oficial american, citat de AFP.

Marea Britanie a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu avionul de linie malaysian care s-a prăbuşit în estul Ucrainei, a relatat Mediafax. Reuniunea, care va fi publică, va avea loc vineri în cursul după-amiezii, a precizat un diplomat din cadrul Consiliului.

„Este un act terorist", a afirmat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor pro-ruşi în acest incident.

Autorităţile ucrainene au închis joi toate rutele aeriene care tranzitează estul ţării.

"În caz că avionul dispare..."

Olandezul Cor Pan s-a urcat la bordul avionului Boeing 777. La ora 11.00, el a postat pe Facebook un status “Mind your step, mind your step”. Era lângă scările rulante care trec pe lângă porţile de îmbarcare de la aeroportul Schiphol, iar vocea din difuzoare avertiza pasagerii să aibă grijă la paşi, pentru că se termină scările rulante. La Amsterdam, îmbarcarea se face greu la fiecare poartă, deoarece se face control la bagaje la fiecare poartă, individual. În timp ce aştepta să se urce în avion, el a postat o imagine cu avionul şi a scris “În caz că dispare, să-l vedeţi măcar acum”. La câteva ore după ce a plecat de la Schiphol Amsterdam, avionul era doborât deasupra Ucrainei, la graniţa cu Rusia. Cor Pan era la bordul avionului cu iubita sa, Neeltje Tol, a relatat siteul adevarul.ro această poveste dramatică.

 

CITEŞTE ŞI: Doi dintre pasagerii avionului DOBORÂT în Ucraina erau STUDENŢI la Cluj

Citit 1567 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Iulie 2014 16:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.