Doi gălăţeni, NOMINALIZAŢI pentru „Voluntarul Anului”

Doi gălăţeni, NOMINALIZAŢI pentru „Voluntarul Anului”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi gălăţeni au fost nominalizaţi la secţiunea „Voluntarul Anului”, în Gala Naţională a Voluntarilor. De patru ani încoace, Federaţia VOLUM, alături de mai mulţi parteneri, premiază voluntarii români care îşi dăruiesc în mod constant din timpul, energia şi abilităţile lor pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

 

Marta-Iozefina Bencze a fost nominalizată la secţiunea „Voluntarul anului în domeniul educaţiei” şi, în 2014, a făcut 250 de ore de voluntariat. Ea s-a implicat extrem de mult în activităţi de integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi fizice din România, prin promovarea şi practicarea sportului adaptat – a disciplinei tir cu arcul. De asemenea, gălăţeanca în vârstă de 38 de ani s-a ocupat şi de organizarea şi implementarea seminarului motivaţional “Personalităţi cu handicap care au influenţat istoria” care a avut loc în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, în patru instituţii de învăţământ.

 

Doru Dorobăţ este unul dintre cei patru finalişti ai categoriei „sport şi recreere”, cu 2.000 de ore de voluntariat la activ. El s-a implicat în integrarea tinerilor din medii defavorizate în societate prin intermediul comunităţilor fitness urban. Anul acesta, a atras atenţia autorităţilor că nu sunt parcuri de antrenament în aer liber aşa că a făcut primul record la flotări din România (1.300 în 49 de minute) şi, ca urmare a acestei campanii, a reuşit să înfiinţeze patru parcuri (două în Galaţi, unul în Orăştie şi altul în Deva). El este şi reprezentantul Federaţiei Mondiale de Street Workout în România.

Pentru a lua Premiul Publicului, ei au nevoie de cât mai multe voturi online, pe pagina www.galavoluntarilor.ro. Însă juriul va hotărî persoana care merită premiul de „Voluntarul anului”, după ce analizează atent activitatea fiecărui finalist. Câştigătorii vor fi premiaţi în data de 12 decembrie 2014, la Gala Naţională a Voluntarilor.

Citeşte şi: Târg de voluntariat organizat de AJOFM Galaţi

Citit 830 ori Ultima modificare Vineri, 05 Decembrie 2014 19:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.