Dacă mâncărurile bune, vinurile de colecţie şi ingredientele unice sunt principalele criterii după care îţi stabileşti vacanţa, alegerea unei destinaţii perfecte nu e treabă uşoară. Cu atâtea bucătării locale şi tradiţii culinare în jurul lumii, o singură vacanţă pare imposibil de programat. Sunt câteva locuri în lume care ies în evidenţă, apreciate şi de experţii culinari, dar şi de turiştii obişnuiţi.
Potrivit foodstory.ro, revista Saveur alcătuieşte în fiecare an topul destinaţiilor culinare excelente pe baza voturilor unui juriu format din experţi, dar şi a părerilor cititorilor. Astfel, ar trebui săîţi faci rezervări în cinci oraşe din jurul lumii pentru a trăi experienţe culinare memorabile.
Să începem cu alegerea cititorilor. Aceştia au pus pe primul loc al destinaţiilor culinare Parisul. Oraşul Luminilor este de secole un simbol al bucătăriei de calitate şi unii dintre cei mai buni bucătari ai lumii (Alain Ducasse, Joël Robuchon, Alain Passard) continuă această tradiţie a bucătăriei franceze în restaurante de lux.
Dar ceea ce face Parisul un loc unic în plăcerile culinare ale călătorilor este deschiderea lui spre inovarea unor feluri clasice şi îmbrăţişarea unor preparate noi. Aşa se face că în unele restaurante vei găsi un mic dejun departe de croissantul clasic (prima masă a zilei este cu clătite americane şi granola, un amestec de cereale specific american), iar printre felurile principale - peşte undiţar cu sos de prune şi lemongrass, şi un desert cu şerbet de cocos.
Pe lângă felurile clasice franţuzeşti au fost aduse din toate colţurile lumii pentru a celebra spiritul multicultural al Parisului preparate surprinzătoare. Aşa că nu va fi greu să găseşti lângă o brutărie autentică franţuzească un restauran tmarocan care vinde tajina de pui.
În ceea ce priveşte alegerea experţilor (un juriu format din jurnalişti, scriitori, fotografişibloggeri de călătorie renumiţi), Hong Kong este oraşul ales ca destinaţie turistică unde poţi trăi experienţe gastronomice interesante, având o cultură culinară unică. Cu cele peste 11.000 de restaurante, în Hong Kong cu greu poţi spune că nu găseşti ceva pe gustul tău. Cea mai cunoscută bucătărie locală este bucătăria cantoneză, pe care o găseşti inclusiv în restaurantul unde felul cel mai apreciat este gâsca la cuptor cu sos de prune.
Dacă ajungi în Hong Kong, gustă găluşte cu creveţi, homar cu sos hollandaise în stil Sichuan sau pâinici dulci cu sos de stridii. În Hong Kong vei găsi mereu fructe de mare şi peşte proaspăt, mai ales în Lei Yue Mun - un fel de “sat pescăresc” - aflat la periferie, unde toate magazinele vând peşte proaspăt abia scos din năvod, iar restaurantele numeroase îl gătesc pe loc.
Iar pentru cei care adoră “mâncarea de stradă” Hong Kong este ca o cutie cu surprize care se deschide la sutele de standuri în aer liber aflate pe străzi, unde tronează boluri cu tăieţei, pachetele de primăvară şi supe consistente servite fierbinţi.
Pe lista destinaţiilor demne de luat în seamă, experţii cred că merită să fie trecute şi Melbourne, Sao Paulo şi Barcelona.
Citeşte şi: GASTRONOMIE/ Cum diferă micul dejun de la un continent la altul