A vrut să păcălească moartea. Harry Houdini – cel mai faimos "magician"

A vrut să păcălească moartea. Harry Houdini – cel mai faimos "magician"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Magicianul Harry Houdini s-a făcut remarcat datorită numerelor sale incredibile de evadare. De la lanţuri şi cătuşe, până la cabluri şi funii atârnate de zgârie nori, Houdini a şocat lumea cu actele sale de magie care sfidau moartea.


Houdini s-a născut în 1874 într-o familie de evrei unguri. A emigrat în Statele Unite ale Americii când avea patru ani, deoarece tatăl său devenise rabin într-o comunitate evreiască din Appleton. Numele său real era Ehrich Weisz, care s-a transformat în Weiss, după ce tatăl a primit cetăţenia americană. Houdini a fost nevoit să muncească încă din copilărie. Atunci a încercat şi câteva numere de trapez, luându-şi numele de „Enrich, prinţul aerului”. 

De unde vine numele

După mai multe mutări, Weiss tatăl a ajuns împreună cu Ehrich la New York, unde au avut diferite locuri de muncă. Ehrich a început să fie interesat de memoriile magicianului francez Jean Eugene Robert-Houdin. A fost atât de tare impresionat încât a mai adăugat un „i” lui Houdin şi şi-a creat numele de scenă: Houdini.

În 1891, formează o echipă  care executa trucuri magice cu cărţi, împreună cu prietenul său Jacob Hyman, numită „Fraţii Houdini”. Hyman este  înlocuit de fratele lui Harry - Dash (Theodore) - dar pentru o scurtă perioadă.

În 1893 o întâlneşte pe Wilhelmina Beatrice Rahner, care va ajunge asistenta lui. Astfel, „Fraţii Houdini” se transformă în „Houdinii”. În 1895, Bess, aşa cum i se zicea Beatricei, va deveni soţia lui Harry, rămânând, până la sfârşitul carierei, asistenta acestuia. Tot în această perioadă, magicianul îi provoacă pe poliţiştii unei secţii, susţinând că poate scăpa din cătuşe şi poate evada din celulă, lucru care îi reuşeşte.

Noroc şi faimă mondială

1898 îi aduce lui Houdini dorinţa de a renunţa, dar un an mai târziu norocul îi surâde atunci când îl întâlneşte pe Martin Beck. Acesta era un magnat al teatrelor de vaudeville, care vede potenţialul de spectacol în numărul de evadare al lui Houdini. După ce are o serie de reprezentaţii în America, anul 1900 îi aduce lui Houdini un turneu în Europa. Timp de 5 ani, Houdini a fascinat şi a cucerit bătrânul continent cu numerele sale.

Evadări “magice”

Unul dintre episoadele memorabile este acela din 1904 când a răspuns provocării ziarului londonez Daily Mirror de a scăpa din nişte cătuşe speciale. Ele fuseseră realizate pe o perioadă de cinci ani de către un lăcătuş. Houdini a cerut ca să-i fie desfăcute cătuşele pentru a-şi putea da haina jos, dar a fost refuzat. Atunci, cu un briceag pe care l-a ţinut între dinţi şi-a tăiat haina. La un moment dat, soţia sa a urcat pe scenă şi l-a sărutat. După aceea, Houdini s-a întors în spatele cortinei şi după o oră şi zece minute era liber. Se crede că Bess i-a dat prin sărutare cheia de la cătuşe. Peste ani, Houdini a declarat că a fost cea mai dificilă evadare din cariera sa.

 

În Germania a provocat multă vâlvă când a intrat în conflict cu forţele de poliţie ale Kaiserului. Un poliţist din Köln l-a acuzat de fraudă, iar Houdini i-a răspuns acuzându-l de calomie. La proces, Harry Houdini a trebuit să dezvăluie câteva dintre trucurile sale, dar acest lucru nu i-a dăunat imaginii. Din contră, faima sa a crescut şi i-a fost confirmat renumele de “Regele Cătuşelor”.

În 1905 se reîntoarce în America, unde va înregistra cele  mai mari succese între 1907 şi 1910. Notorietatea lui se datora faptului că mereu se reinventa şi îşi schimba numerele, fapt ce surprindea şi capta mereu publicul.

În 1912, creează numărul “Celula de tortură chinezească cu apă”. Houdini era scufundat cu capul în jos,  într-un vas cu apă, în timp ce picioarele îi erau blocate. O faţă a vasului era din sticlă, astfel că publicul putea să-l vadă pe Houdini. Dar evadarea nu putea fi urmărită de public, pentru că aşa cum se întâmpla în toate numerele lui, o cortină acoperea vasul.

Trucuri peste trucuri

Un truc de iluzionism foarte reuşit a fost atunci când a făcut să dispară un elefant cu tot cu dresorul lui de pe scena Hipodromului din New York. Alte numere memorabile au fost cele în care încerca să se elibereze dintr-o cămaşă de forţă, în timp ce era suspendat de glezne de la înălţimea unor macarale sau a unor clădiri înalte. Tot în această categorie se încadrează şi spectacolele în care a fost scufundat cu un sicriu într-o piscină, dar mai ales momentul în care a fost legat într-o cămaşă de forţă, închis într-un sicriu sigilat şi apoi îngropat într-un rezervor cu nisip.

Din 1907 până la moarte a fost preşedinte al Societăţii Magicienilor Americani. După moartea mamei sale a început să vâneze persoane medium false. A desconspirat mulţi impostori în calitate de membru al Comitetului Ştiinţific American. Houdini nu credea în supranatural.

Cum şi-a găsit sfârşitul

În 1926, pe 26 octombrie a dat un spectacol la Princess Theater în Montreal. Un student de colegiu, J. Gordon Whitehead, i-a aplicat câteva lovituri în stomac pentru a testa duritatea muşchilor magicianului - conform scenariului-, dar de data aceasta Houdini nu avusese timp să contracte muşchii stomacului înainte de a fi lovit. Deşi a simţit nişte dureri abdominale, şi-a continuat reprezentaţia.

Peste o zi a ajuns la Detroit, unde a fost diagnosticat cu apendicită acută, dar nu a vrut să primească îngrijiri medicale. Pe 24 octombrie dă ultima reprezentaţie, iar peste 24 de ore este dus de urgenţă la spital. Moartea a ales să intervină pe 31 octombrie 1926, de Halloween. Maestrul avea numai 52 de ani. Înmormântarea a avut loc într-un cimitir din Brooklyn pe care chiar Houdini şi-l alesese.

Sursa: historia.ro


CITEŞTE ŞI: Atlantida şi arienii: Ernst Schäfer şi expediţia nazistă din Tibet

Citit 1371 ori Ultima modificare Marți, 24 Februarie 2015 15:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.