VEDETE/ Valentina Pelinel, dependentă de telefonul mobil

VEDETE/ Valentina Pelinel, dependentă de telefonul mobil
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Prezentă la un eveniment monden, Valentina Pelinel a vorbit cu ziariştii despre ceea ce îi place şi ce nu îi place la ea însăşi, despre dependenţa de telefonul mobil, dar şi despre cum şi-a petrecut vacanţa de vară. Vedeta spune că este mulţumită de felul în care arată, însă ar fi câteva lucruri pe care ar vrea să le schimbe în ceea ce priveşte felul ei de a fi. Iată care sunt acestea.

Valentina Pelinel spune că este mulţumită de felul în care arată, însă ar fi câteva lucruri pe care ar vrea să le schimbe în ceea ce priveşte felul ei de a fi. Iată care sunt acestea.

„Fizic, n-aş schimba nimic, dar, din alte puncte de vedere, aş schimba câte ceva. Aş vrea, aşa, să devin mai indiferentă la răutăţi. Pentru că sunt foarte sensibilă, chiar dacă par foarte puternică. Şi mi-aş face o altfel de selecţie în viaţă a oamenilor. Cred că toţi am trecut prin chestia asta şi am realizat în timp că nu toţi oamenii care ne-au fost alături au fost întocmai cum am crezut. Dacă aş putea să am, aşa, un “radar”, să-i selectez automat, să nu mai trebuiască să îi am pe lângă mine, ar fi foarte bine. Dar asta nu există, aşa că trebuie să mă consolez cu ce există!”, spune ea.

La polul opus, însă, iată care sunt lucrurile care Valentinei îi plac cel mai mult la ea însăşi…

„Sunt curajoasă. Sunt foarte ambiţioasă, atunci când îmi propun ceva. Dacă îmi propun ceva. Primul pas este să îmi doresc ceva, să îmi propun acel ceva şi să fie ceva realist. Evident, nu ce visăm. Visăm, dar trebuie să fim şi realişti. Iar din punct de vedere fizic, îmi place privirea mea, îmi plac ochii mei. Ştii că privirea spune totul!”, mărturiseşte Valentina Pelinel.

Dacă vă întrebaţi care sunt primele lucruri pe care modelul le face dimineaţa şi ultimele seara, înainte de culcare, iată raspunsul. „Mă duc şi mă uit în oglindă, evident. Primul drum îl faci la baie. Seara, mă rog, dar dimineaţa primul drum îl faci la baie şi, în funcţie de ce vezi în oglindă, vezi de ce e nevoie. Fie de o cremă, fie de altceva. Foarte des, recunosc, şi probabil toţi trecem prin asta, sunt lipită de telefon! Chiar şi atunci când, de fapt, nici nu sună. Ne regăsim în a-l butona, a căuta ceva treabă cu el…”, dezvăluie ea.

Pentru că s-a ajuns la capitolul dependenţă de telefonul mobil, iată ce spune Valentina Pelinel despre asta… „Şi când lucrăm, noi, prin prisma meseriei, stăm pe telefon tot timpul. Fie că vorbim, că scriem, facem un material sau o poză. Totul, pe telefon!”, adaugă vedeta.

Cât despre vacanţa de vară, Valentina spune că a fost atât în vacanţe, alături de cei dragi ei, cât şi la cure de detoxifiere, un veritabil trend actual printre vedetele autohtone. „Am fost în două vacanţe frumoase, alături de câţiva membri din familia mea, împreună cu copilaşii lor. Şi am mai fost la două cure de detoxifiere. Eu fac o dată pe an vara şi o dată iarna. Între şapte şi zece zile, de obicei. Un program stabilit de sucuri. Nu de capul meu, ci sub control medical. În zilele respective, beau sucuri, multe lichide şi fac sport. De genul yoga, jogging, sporturi detoxifiante”, povesteşte ea.

În final, întrebată ce sfat şi-ar da ei însăşi, dacă ar fi cazul, vedeta a răspuns că ar vrea să fie mai atentă la oameni. „Să fiu mai atentă la oameni. Să privesc viaţa în profunzime, nu superficial. Şi, un lucru pe care cred că l-am şi făcut, să nu uit că cel mai important e ce simt eu, ceea ce-mi doresc. Şi că, de cele mai multe ori, aparenţele înşeală!”, a explicat frumoasa vedetă.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 1343 ori Ultima modificare Vineri, 06 Noiembrie 2015 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.