PREMIILE OSCAR 2016: ”Spotlight” - cel mai bun film al anului. Leonardo Di Caprio a câştigat pentru prima dată în carieră celebrul trofeu
Foto: Sursa foto: playtech.ro

PREMIILE OSCAR 2016: ”Spotlight” - cel mai bun film al anului. Leonardo Di Caprio a câştigat pentru prima dată în carieră celebrul trofeu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar a avut loc în noaptea de 28 februarie la renumitul Dolby Theatre din Hollywood, a relatat mediafax.ro. Ceremonia prezentată de actorul Chris Rock s-a desfăşurat în condiţii sporite de securitate, printre invitaţii din acest an numărându-se şi vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden.

Premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost acordat în acest an peliculei Spotlight. Filmul spune povestea unei anchete jurnalistice care a dezvăluit pedofilia care a zguduit Biserica Catolică.

Această ediție i-a adus actorului Leonardo Di Caprio, pentru prima oară în carieră, mult râvnitul trofeu, în ciuda criticilor şi glumelor care s-au făcut în ultimii ani pe acest subiect. Leonardo Di Caprio a obţinut trofeul pentru "Cel mai bun actor într-un rol principal" într-o luptă strânsă cu contracandidaţii săi Bryan Cranston, Matt Damon, Michael Fassbender şi Eddie Redmayne. Rolul care i-a marcat cariera lui Di Caprio odată pentru totdeauna este cel al lui Hugh Glass, membru al unei expediţii în Munţii Stâncoşi. Filmul "The Revenant" este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass care este prins de un urs grizzly şi sfârtecat. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni pentru a-i ţine companie în ultimele clipe de viaţă şi pentru a-i săpa mormântul, dar, de frică să nu fie prinşi de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele şi echipamentul şi fug. Însă eroul îngrozitoarei confruntări cu ursul grizzly nu moare: se târăşte, deşi mutilat, mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, animat de sumbre planuri de răzbunare împotriva celor care l-au părăsit.

VEZI AICI LISTA MARILOR CÂȘTIGĂTORI AI OSCARULUI 2016 - CLICK PENTRU DETALII 

Citit 1739 ori Ultima modificare Luni, 29 Februarie 2016 08:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.