Hrana special aleasă pentru gladiatori consta mai ales în legume şi orz, ceea ce le oferea combatanţilor un strat de grăsime subcutanată, care îi proteja de răni adânci şi apăra nervii şi vasele, în timpul luptelor din arenă. Cu alte cuvinte, dieta le asigura supravieţuirea. Din dietă mai făceau parte fasolea, ovăzul, grâul şi fructele uscate.
În plus, nu doar că rănile adânci le-ar fi adus imediat sfârşitul, dar nu ar fi fost nici potrivite pentru spectacol. Rănile superficiale, însă, adică doar în acel strat de grăsime, le permiteau să continue lupta şi totodată să îi impresioneze vizual pe spectatori. Astfel de informaţii le deţinem datorită excavărilor de la Ephesus, Turcia, unde se găseşte singurul cimitir cunoscut rezervat doar gladiatorilor.
Dieta bogată în carbohidraţi este confirmată de analizele prin spectroscopie ale resturilor osteologice realizate de Universitatea de Medicină din Viena. De asemenea, în comparaţie cu localnicii obişnuiţi, gladiatorii consumau foarte puţine proteine provenite din carne. Probleme puteau să apară însă din pricina lipsei de calciu, al cărui aport nu era asigurat de dieta cu pricina. De aceea, pentru a-şi păstra oasele sănătoase şi puternice, sursele povestesc despre un “energizant”, pe bază unei cenuşi provenite de la lemnul sau oasele arse, substanţă bogată în calciu, pe care o amestecau cu oţet. Reţeta exactă nu se cunoaşte, dar analizele de laborator au relevat un nivel exorbitant de calciu în comparaţie cu restul populaţiei. Ca o paralelă, ne putem gândi la tabletele efervescente cu suplimente de care beneficiem astăzi.
În esenţă, regimul pe care îl ţineau războinicii din arenă nu se aseamănă deloc cu dieta atleţilor moderni, cu toate acestea contribuia decisiv la rezistenţa fizică a acestora. În ciuda antrenamentelor epuizante, gladiatorii erau bine îngrijiţi, cel puţin din punctul de vedere al mâncării, lucru de altfel normal, ţinând cont de valoarea lor în entertainmentul lumii antice. Sursa: historia.ro
