Incestul faraonic, fenomen real?

Incestul faraonic, fenomen real?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

A existat într-adevăr sau este doar o presupunere?

Mulţi egiptologi au încercat să nege tradiţia matrimonială a vechilor egipteni. Şi totuşi se pare că cel puţin în interiorul familiei faraonice se practica aşa ceva, incestul având o motivaţie mitică şi politică.
Fundamentul mitologic ne duce în teogonia egipteană şi în concepţiile despre lumea zeilor. Astfel, zeiţa Isis, îi este atât soră, cât şi soţie lui Osiris, zeul morţilor. Împreună cei doi zămislesc un fiu, pe Horus. Cum faraonii se închipuiau divini, mediatori între lumea zeilor şi cea a muritorilor de rând, imitau divinităţile pentru a se distanţa de lumea obişnuită şi a sublinia latura supraumană a existenţei lor.
Teoria cuprinde şi ideea conform căreia incestul nu reprezenta o realitate cotidiană, ci era rezervat acelora care în mentalitatea egipteană depăşeau graniţele naturii umane. Dacă într-adevăr aşa stăteau lucrurile nu putem afirma cu certitudine. Oricum, papirii nu menţionează legături între frate şi soră, cu atât mai puţin între tată şi fiică în rândul populaţiei de rând.
O a doua teorie, “Thronerbinnen-Theorie” (Moştenitoarele), afirmă că dreptul la tron se transmitea prin intermediul persoanelor de sex feminin din familia regală. Aşadar, fiecare rege îşi întărea pretenţiile şi legitimitatea prin căsătoria cu o moştenitoare a tronului. Moştenitoarea era fiica precedentului ocupant al tronului şi totodată adeseori sora (vitregă sau nu) a viitorului faraon. Există însă un defect major în cadrul acestei teorii: conform ipotezei de lucru, ar trebui să avem în izvoare informaţii privind arborele genealogic al femeilor din casele domnitoare. O astfel de linie feminină nu este însă documentată.
Cercetătorii tind să cadă de acord că incestul faraonic a fost un fenomen real, doar că momentan nu s-a stabilit o teorie unificată care să îl explice în totalitate.

sursa: historia.ro        

Citit 2394 ori Ultima modificare Duminică, 21 August 2016 13:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.