La Moscu, platouri colorate și veselie | FESTIVALUL DULCIURILOR făcute în casă (FOTO)

La Moscu, platouri colorate și veselie | FESTIVALUL DULCIURILOR făcute în casă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Duminică, 27 august, în satul Moscu (Târgu Bujor) s-a desfășurat o nouă ediţie a Festivalului Dulciurilor. La cea de-a V-a ediție a Festivalului Dulciurilor (eveniment organizat de părintele paroh Ionuţ Iordache şi primarul oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei) au participat 60 de concurenți, membrii juriului având de ales dintre 80 de prăjituri, făcute în casă, după reţete secrete de familie sau, mai nou, descărcate de pe internet.

Au fost prezentate dulciuri dintre cele mai diverse, de la cele tradiționale, precum poale-n brâu, gogoși, plăcinte cu brânză și stafide, faguri cu gem sau nuci cu cremă, până la modernele torturi și prăjituri, chiar și din bucătăria internațională, cum ar fi tiramisu sau panacota.

În competiție, s-au înscris gospodine din Moscu, Umbrărești și Tg. Bujor, dar și copii sau bărbați pricepuți în ale gastronomiei.

Marea câștigătoare a acestei ediții a fost Licuţa Lungu (în ultima imagine din galerie, dreapta), în vârstă de 71 de ani, care a ocupat locul întâi cu binecunoscutele plăcinte poale-n brâu, făcute după o reţetă moştenită de la bunica domniei-sale. Pe locul al doilea s-a clasat Georgeta Isăcilă, iar pe următorul, Gina Iftode.

Cu cântece și dansuri, concursuri, o tombolă, medalii și premii, Festivalul Dulciurilor a fost un succes care, bineînțeles, a îndulcit publicul, cei prezenți fiind invitați, la final, să guste delicatesele dulci.

Citit 3572 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 12:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.